Ascultă Radio România Actualitaţi Live

INTERVIU DRP a publicat lista cu proiectele de finanţare nerambursabile

Departamentul pentru românii de pretutindeni a publicat lista cu proiectele de finanţare nerambursabile declarate eligibile depuse de asociaţiile românilor din străinătate.

INTERVIU DRP a publicat lista cu proiectele de finanţare nerambursabile
Ovidiu Burdușa, secretar de stat la Departamentul pntru românii de pretutineni. Sursa: captura Facebook

Articol de Luminiţa Voinea, 10 Iunie 2020, 09:10

Autorităţile române anunţă programe de sprijin pentru românii din Ucraina.

Vor fi acordate 5.500 de burse de studiu pentru elevii români, iar programul urmează să fie extins.

De altfel, Departamentul pentru Românii de Pretutindeni a publicat lista cu proiectele eligibile pentru comunităţile de români din afara graniţelor, iar cele mai multe se referă la învăţământul în limba română, după cum ne-a declarat secretarul de stat, Ovidiu Burduşa, într-un interviu în exclusivitate pentru "Românii de pretutindeni".

Ovidiu Burduşa:În total au fost depuse 261 de proiecte destinate românilor din afara graniţelor din 27 de state, inclusiv din România. Dintre acestea, 80 au fost aprobate. Vor fi aşadar proiecte finanţate din 24 de ţări. Avem 18 din comunităţile istorice, 48 din diaspora şi 14 din România. Cele mai multe dintre acestea sunt pe domeniile educaţie şi mass-media. Am primit proiecte care au avut ca obiect achiziţia de echipamente, suporturi. Departamentul pentru Românii de Pretutindeni, prin acţiunile proprii, va demara în perioada următoare procedurile pentru achiziţii publice de echipamente, cărţi, suporturi de curs. Acestea vor fi distribuite pe bază de solicitări şi vor fi donate şcolilor, asociaţiilor româneşti, centrelor din diaspora. De asemenea, fac menţiunea că anul acesta vom avea parte de a doua sesiune de depuneri de proiecte pentru finanţare nerambursabilă, preconizăm această deschidere pentru luna august. Sperăm să ieşim cât mai repede din această criză generată de pandemia cu noul coronavirus, să revenim la normal, pentru că proiectele gândite să fie implementate cât mai curând posibil.

Realizator (luminița Voinea): Exact asta era şi următoarea mea întrebare. Este interesant cum s-au adaptat asociaţiile de români acestei perioade dificile pe care o traversăm cu toţii şi ce noutăţi sunt din acest punct de vedere?

Ovidiu Burduşa:Aş vrea să punctez un lucru important. Proiectele au fost analizate şi evaluate de o comisie de experţi din cadrul Departamentului pentru Românii de Pretutindeni. Eu, ca secretar de stat, am o imagine de ansamblu. Ca să răspund la întrebare cu câteva exemple, aş menţiona proiectele de antreprenoriat, ateliere comune de meşteşuguri, platforme interactive, proiecte de interconectare a românilor din afara graniţelor. Sunt idei adaptate condiţiilor de criză cu care ne confruntăm cu toţii.

Realizator: De ani de zile educaţia este o prioritate pentru românii din afara graniţelor şi aş vrea să ne spuneţi, domnule secretar de stat, la ce se referă mai exact aceste proiecte privind educaţia şi care este ponderea lor în totalul proiectelor?

Ovidiu Burduşa: Procentual vorbind, avem circa 60% proiecte pe educaţie. Vă spuneam mai devreme că cele mai multe proiecte au venit pe educaţie şi mass-media. Spre ele merg peste jumătate din cele aproape patru milioane de lei pe care le-am alocat proiectelor eligibile. Vorbim de proiecte destinate învăţării limbii române, precum şi cursurile online. Au venit multe cereri de finanţare pentru crearea de platforme de învăţare a limbii române care reprezintă iniţiative locale. De aceea, DRP îşi propune în viitorul apropiat să creeze o platformă de învăţare a limbii române dedicată tuturor comunităţilor, fie că vorbim de cele istorice, fie că vorbim de cele din diaspora. Educaţia este şi va rămâne pentru noi un domeniu prioritar. Vom continua să ne preocupăm constant faţă de menţinerea identităţii lingvistice a românilor din afara graniţelor.

Realizator: Din partea comunităţilor istorice, acolo unde învăţământul în limba română, păstrarea tradiţiilor şi obiceiurilor sunt esenţiale pentru a reduce pericolele asimilării și a păstra identitatea, ce proiecte s-au calificat pentru finanţare? Iată, românii din Ucraina reclamă faptul că sunt supuşi pericolului asimilării şi că nu mai este mult timp până ce învăţământul în limba română va fi redus în Ucraina, doar la grădiniţă şi la clasele I-IV, odată cu intrarea în vigoare a noii legi a învăţământului. Există un memoriu făcut de românii din Cernăuţi autorităţilor ucrainene în acest sens. Cum îi sprijiniți?

Ovidiu Burduşa:Circa 25% dintre proiectele eligibile se vor desfăşura anul acesta în comunităţile istorice. Ce am observat în această sesiune de finanţare este că cele mai multe dintre proiectele pentru comunităţile istorice vizează chiar educaţia şi mass-media. Prin urmare, vom finanţa o serie de instituţii media de limba română din comunităţile istorice, vom finanţa, de asemenea, ateliere de limba română adresate atât copiilor, cât şi tinerilor care intenţionează, nu e aşa, să studieze în România. În afară de proiectele mediului asociativ, departamentul are şi acţiuni proprii dedicate etnicilor români din comunităţile istorice. M-aş referi în primul rând la programul de burse pentru copiii etnici români care studiază în şcolile cu predare în limba română sau cu studiul unor materii în limba română, ca limbă maternă din Ucraina. Proiectul este în al treilea an de implementare. Se lucrează la hotărârea de guvern prin care bugetul departamentului va fi suplimentat tocmai ca să acordăm aceste burse. Pentru anul acesta estimăm aproximativ 5.500 de copii. Intenţionăm să continuăm acest program de burse şi să îl extindem chiar şi în Serbia şi în Ungaria. În plus aş vrea să adaug că suntem în dialog cu Ministerul Educaţiei şi Cercetării din România pentru iniţierea unor programe de strategii de formare dedicate profesorilor români din Ucraina.

Echipa Națională de Dezbateri a României, succes remarcabil la Zagreb
Românii de pretutindeni 18 Decembrie 2024, 08:37

Echipa Națională de Dezbateri a României, succes remarcabil la Zagreb

Cel mai departe în competiție a ajuns Romania Blue, Dragoș Matei, Andrei Toma, Andrei Gârcoveanu, în semifinale, unde s-au...

Echipa Națională de Dezbateri a României, succes remarcabil la Zagreb
Trofeul Excelenței Românești 2024: Jurnalistele Ruxandra Săraru, Maria Țoghină și Luminița Voinea, între laureați
Românii de pretutindeni 17 Decembrie 2024, 16:36

Trofeul Excelenței Românești 2024: Jurnalistele Ruxandra Săraru, Maria Țoghină și Luminița Voinea, între laureați

15 personalități au fost alese dintr-un impresionant portofoliu de 83 de nominalizări din 11 țări.

Trofeul Excelenței Românești 2024: Jurnalistele Ruxandra Săraru, Maria Țoghină și Luminița Voinea, între laureați
Corul Madrigal, turneu de succes la Roma
Românii de pretutindeni 06 Octombrie 2024, 18:15

Corul Madrigal, turneu de succes la Roma

Timp de 3 zile, între 30 septembrie și 2 octombrie 2024, Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin...

Corul Madrigal, turneu de succes la Roma
55 de ani de prezență culturală oficială românească la New York
Românii de pretutindeni 05 Octombrie 2024, 21:24

55 de ani de prezență culturală oficială românească la New York

Biblioteca Română de la New York, deschisă aici cu 55 de ani în urmă, a fost singura instituție de felul...

55 de ani de prezență culturală oficială românească la New York
Turneul Corului Madrigal la Roma. Concerte, recitaluri și filmări la Panteon
Românii de pretutindeni 01 Octombrie 2024, 14:35

Turneul Corului Madrigal la Roma. Concerte, recitaluri și filmări la Panteon

Aflat în turneu în Italia, Corul Madrigal a filmat un nou clip în Panteonul de la Roma și are programate două concerte cu...

Turneul Corului Madrigal la Roma. Concerte, recitaluri și filmări la Panteon
Monica Babuc: ICR Chișinău  este un mijlocitor al actului cultural panromânesc
Românii de pretutindeni 08 Septembrie 2024, 20:45

Monica Babuc: ICR Chișinău  este un mijlocitor al actului cultural panromânesc

Monica Babuc a vorbit pentru "Românii de pretutindeni", despre proiectele culturale ale acestei toamne.

Monica Babuc: ICR Chișinău  este un mijlocitor al actului cultural panromânesc
Consulul României la Barcelona: Îmi propun acordarea asistenţei consulare non-stop
Românii de pretutindeni 06 August 2024, 11:59

Consulul României la Barcelona: Îmi propun acordarea asistenţei consulare non-stop

Consulul general al României la Barcelona, Sandra Gătejanu Gheorghe are ca priorităţi îmbunătăţirea serviciilor consulare şi...

Consulul României la Barcelona: Îmi propun acordarea asistenţei consulare non-stop
Kasandra Kalman Năsăudean, românca de excelență care duce România bună mai departe
Românii de pretutindeni 04 Iulie 2024, 06:59

Kasandra Kalman Năsăudean, românca de excelență care duce România bună mai departe

Occidentul Românesc și Gala Excelenței Românești din afara granițelor sunt două proiecte pe care Kasandra Kalman Năsăudean...

Kasandra Kalman Năsăudean, românca de excelență care duce România bună mai departe