Cercetătoarea Anca Voica-Bojar, între adâncurile oceanelor și vârfurile din Himalaya

La “Românii de pretutindeni” vă prezentăm români de cinci stele, care au spart granițele de limbă, cultură și adaptare și au reușit să aibă o carieră de succes în țările lor de adopție.

Ana-Voica Bojar este o româncă plecată de 30 de ani în Austria pentru a-și împlini visul născut în copilărie, acela de a deveni geolog.

O putem numi „un scafandru al văzduhului”. Cunoscuta cercetătoare de origine română a parcurs drumul dintre adâncurile abisale ale oceanelor până la crestele muntoase învecinate cu norii ale Alpilor și Himalayei.

Doctor docent în specialitatea geochimie, predă la Universitatea din Salzburg. A avut o intensă activitate de cercetare legată de perioada apariției dinozaurilor în Munții Retezat, numele ei fiind trecut la intrarea în Muzeul Retezat, în semn de recunoaștere a eforturilor pe care le-a făcut.

A avut și are în continuare colaborări în Europa și Statele Unite. De două ori președinta Societății Europene de Cercetări Izotopice, Ana Voica Bojar face parte acum din consiliul de conducere al acestei organizații.

Într-un interviu acordat colegei Daniela Georgescu, Ana Voica Bojar face mărturisiri despre alegerile ei, despre fascinația tainelor Terrei și despre epoci atât de îndepărtate, situate chiar la 65 de milioane de ani, în trecutul preistoric.

Reporter (Daniela Georgescu): Cum ați ales geologia? Când a apărut această pasiune pentru un domeniu atât de dificil, care presupune cercetarea pietrelor în galerii de mină?

Ana-Voica Bojar: În timpul școlii generale mi-am dat seama că mă descurc bine la matematică și fizică. Pe urmă a urmat și pasiunea pentru chimie. Și la acestea trei s-a adăugat plăcerea de a merge pe munte, să ne uitam la roci. Și din combinația matematică-fizică-chimie, plus dragostea de natură, a urmat ca geologia să fie conturată din ce în ce mai clar în mintea mea: că este o meserie, că multe luni de zile nu voi fi în București – nu mă deranja absolut deloc acest lucru –, că nu există aparatură, că voi avea de-a face cu o natură capricioasă cu ploaie, vânt. Cu toate acestea, a fost să fie Geologie.

Daniela Georgescu: Cum a fost drumul de la cercetarea rocii la formarea unui munte?

Ana-Voica Bojar: Fiecare pas poate fi la fel de anevoios. Ca să înțelegi cum se face o rocă nu este mai ușor decât ca să înțelegi cum se face un munte. Fiecare pas are challenge-urile lui, părțile lui complicate. Nu înseamnă că, dacă înțelegi cum se face o rocă, înțelegi neapărat cum a evoluat viața pe Pământ și viceversa.

Daniela Georgescu: Ce v-a determinat să plecați din țară?

Ana-Voica Bojar: Aveam aici o familie iubitoare, aveam pentru vremea aceea în mod decent ceva cu care să mă pot descurca, dar visul meu a fost să fac un doctorat undeva. Era o tradiție în familie ca să venim, ca să mergem să vedem alte orizonturi, ca o îmbogățire, să spunem. Și pentru asta am căutat cu multă grijă unde aș putea continua cu un doctorat. Au apărut două șanse – unul în Australia și altul în Austria, practic în același timp. Până la urmă m-am decis pentru Austria pentru că eram mult mai aproape de România și-mi dădeam seama că Australia este atât de departe – deși atât de frumoasă, este atât de departe –, încât mă temeam să nu intru în basmul „Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de sfârșit”.

Daniela Georgescu: Cum gestionați problema dorului de țară?

Ana-Voica Bojar: Aveți mare dreptate! Dorul este o mare problemă ca și, de fapt, izolările; izolările sunt o mare problemă. Izolările pot da naștere la fenomene prea puțin cercetate încă.

Daniela Georgescu: Ați vrea să fiți din nou cu familia?

Ana-Voica Bojar: Aici, acolo, în capul meu practic nu au existat. Le-am văzut ca o bucățică, să spunem, geologică: un spațiu în lungul unui lanț muntos, – deci spațiul Alpilor și al Carpaților–, sau, dacă vreți să o luăm și geografic – cele două țări ca spațiu al Uniunii Europene.

Daniela Georgescu: Ce colaborări aveți cu România, internaționale și în cercetare, și în domeniul profesoratului?

Ana-Voica Bojar: Am cooperări active pe lângă Austria, bineînțeles, cu România, cu Polonia, cu Franța și cu Germania. Cooperări sunt în domeniul cercetării, excursii geologice, pe care le plănuim. Cooperări în domeniul organizărilor de workshopuri de specialitate. Țin să menționez cooperările cu Facultatea [de Geologie și Geofizică] din București. Eu m-am ocupat și de refacerea condițiilor climatice de acum 65 de milioane de ani în timpul în care au trăit dinozauri. Și dacă cineva se duce la momentul de față pe Valea Sânpetru și vizitează parcul de dinozauri, parc de dinozauri care de fapt se clădește pe zeci de ani de studiu al cercetătorilor de acolo, [vede că] la intrarea acestui parc sunt niște placate foarte mari, placate pe care se găsește un spațiu acordat fiecărui cercetător de origine română care a lucrat în regiune, și am constatat cu bucurie că am și eu un spațiu acordat.

Daniela Georgescu: Cum este să cercetezi în Alpi, la peste 2.000 m, apoi sub 2.000 m adâncime fauna marină? Cum e această diferență de distanță în cercetare – de la Everest la cel mai jos punct al oceanului?

Ana-Voica Bojar: E o întrebare foarte frumoasă. Nu am lucrat numai în Alpi, am preluat probe și din Himalaya, și apoi chiar de sus, din Platoul Tibetan. Asta înseamnă că diferența de nivel n-a fost plus 2.000 ­- minus 2.000 de metri, și diferența de nivel a fost chiar de plus 3.500 și minus 2.500 de metri.

Daniela Georgescu: V-ați temut vreo clipă în aceste expediții?

Ana-Voica Bojar: Întotdeauna necunoscutul mi s-a părut foarte interesant. Trebuie să recunosc, fără însă să fiu imprudentă, a rămas curiozitatea de necunoscut. Mi se pare extraordinar să fii în fața unei uși pe care să o deschizi și să nu știi exact ce va urma în domeniu științific.

Daniela Georgescu: Ați fost pusă în situații extreme?

Ana-Voica Bojar: Da. Și cu anii [de experiență dobândită ], pot să spun, recomand ca niciodată să nu fim 100% încrezetori numai în tehnică..

AUDIO Românii de pretutindeni, ediția din 20 ianuarie 2024. Realizator: Luminița Voinea