Invitați: trupa Umbra
Ediția 762 din 6.05.2017
Articol de Andrei Partoş, 10 Mai 2017, 15:07
O altă ediție cu mai multe repere. Am început cu ziua lui Sigmund Freud, am continuat cu un In Memoriam Mihai Coman. Nu putea lipsi o urare colegială de „La mulți ani!”pentru Titus Andrei (70 de ani)!
A debutat în emisiune trupa Umbra. Mihai T. Alexandru a mai fost în studioul 31 (acum eram în studioul 37) cu Mike Godoroja. Acum e lider de grup, compozitor, chitarist, solist vocal, de toate. Colegii săi, Matei Pușcaru (23 de ani, bas, voce, I.T.-ist) și Andrei Stere Câmpean (20 de ani, baterie, voce, student la filosofie) au lăsat o impresie foarte bună celor care ne-au ascultat. Piesele de pe albumul de debut, ”noi.restul” sunt scrise de Mihai cu excepția uneia, semnată de Matei și Alexandru Zamfir (al patrulea membru, prezent pe disc, dar plecat în străinătate). Lansarea urma să se producă pe 9 mai, așa că putem vorbi despre o prelansare radiofonică. Veți afla destule despre cei trei tineri inteligenți, despre gusturile lor muzicale (VH2, Dave Matthews, Timpuri Noi, John Mayer ș.a.), despre alte pasiuni, preocupări. Au cântat acustic câteva piese (chiar și una neinclusă pe album) și au explicat cum se scrie corect numele grupului, adică :umbra!
Agenda pop-rock include piese cu John Denver, Deep Purple, Bob Seger, Jar, Lolita Flores, Foo Fighters, Brian May și Kerry Ellis, Grand Funk, Joan Osborne, Shakira (un cover Metallica surprinzător), noutăți cu Hara, The Cranberries, Coco Montoya, Sheryl Crow.
Răspundem când suntem în stare, o rubrică de matineu a inclus câteva dintre numele sau piesele cerute: Savoy, George Baker Selection, Carmen Trandafir, Nicola.
Audio: