Invitați: Ștefan Orfescu, Marius Lung, Norbert Tobias
Ediția 753 din 4.03.2017
Articol de Andrei Partoş, 07 Martie 2017, 14:35
Multe momente triste s-au adunat în 4 martie: cutremurul, asasinarea lui Cornel Chiriac, decesul lui Șerban Georgescu ș.a. Toate sunt punctate muzical în această ediție de primăvară.
Un interviu telefonic cu Adrian Berinde a furnizat informațiile esențiale legate de lansarea albumului „Arcan” și al cărții cu poezii „Dumnezeu râde singur”.
A revenit în studio Ștefan Orfescu (compozitor, textier, chitarist, solist vocal) așa cum a promis, cu albumul său solo de debut, „Despre noi”. A venit cu doi colegi, care au fost împreună cu Mircea Rusu în urmă cu puțin timp, pentru a ne oferi un recital live, acustic de foarte bună calitate. Marius Lung „Ursu” a fost la bas, iar la percuție a venit Norbert Tobias. Cei doi sunt din Satu Mare. Ei nu apar pe album, dar susțin turnee alături de Ștefan. Veți auzi date, informații despre cei trei (născuți în zodia Racului), dar și piese propuse de Ștefan cu Bryan Adams, Mircea Rusu, Richie Sambora, Sting ș.a. S-a discutat mult și aplicat despre cover și tribut band-uri.
Agenda pop-rock a inclus piese cu Chris Rea, Yes, Phoenix, Supermarket (o premieră), Semnal M, Lucio Dalla, Doian Badea ș.a.
Top Sentimental cu The Kinks a surprins plăcut și mă bucur că a fost așa. Mulți descoperă grupul britanic abia acum. Prime clasate au fost 1. You Really Got Me, 2. Lola, 3. Victoria.
Audio: