Invitați: Emy și Alessia Drăgoi
Ediția 865 din 27.04.2019
Articol de Andrei Partoş, 02 Mai 2019, 19:20
Ediția specială a demarat cu un cântec nou, Pascal, al Paulei Seling.
Ne-au vizitat, pentru prima oară, Emy Drăgoi, „regele acordeonului” cum l-a numit presa franceză (a studiat și a cântat în Franța peste 14 ani) și fiica sa Alessia, cu vioara ei. Alți membrii ai familiei (implicați în muzică) au rămas acasă pentru că în drum spre noi, venind cu mașina, au fost loviți de trei mistreți. Emoțiile au fost teribile, dar au trecut peste și ne-au cântat de toate, la acordeon și vioară. I-a însoțit, cea care i-a și recomandat, Dana Cristescu (Director Prom’art Creative). Au fost două ore intense, cu o imensă bucurie de a cânta. Tatăl și fiica au improvizat la cererea ascultătorilor entuziaști. Merită să ascultați tot.
Agenda pop-rock include și cântece legate de Sfânta Sărbătoare Pascală. Nume importante figurează în acest program: Mihaela Mihai, Proconsul, Cătălin Târcolea, Peggy March, Mircea Vintilă (versiunea 2019 a hit-ului „Mielul”), Ann Peebles, Badfinger, Kiss, Sheena Easton, Cargo, Marillion, Nicu Alifantis ș.a.
Cântece frumoase au propus și ascultătorii. Veți auzi artiști ca Noa, Cesaria Evora, Mark Knopfler, Zob, Conexiuni ș.a.m.d.
Topul Sentimental cu Adele a generat un podium previzibil: 1. Hello, 2. Someone Like You, 3. Rolling in the Deep.
Audio: