Invitată: Medeea Marinescu
Ediția 413 din 21 august 2010
Articol de Andrei Partoş, 22 August 2010, 11:00
2010 este anul premierelor absolute. Din 34 de ediţii, în acest an am avut peste 20 de debuturi absolute la “Psihologul muzical”. Actriţa Medeea Marinescu (n.27 mai 1974) era aşteptată de mai multă vreme. Şi a stat cu noi aproape 4 ore, deşi are sarcini precise de tânără mămică.
Mesajele entuziaste primite de la ascultători, au determinat-o să-şi prelungească relaxarea în Studioul 31. De la “Maria Mirabela” (DVD-ul va ieşi în această toamnă) în regia lui Ion Popescu Gopo, la “Je vous trouve tres beau” (“Vă găsesc fermecător”), regizat de Isabelle Mergault şi la noile proiecte în teatru, am discutat despre toate câte ceva. Am ajuns la starea divertismentului tv românesc, la copii, la sport. Medeea a vorbit cu emoţie despre cei de pe genericul filmului “Maria Mirabela”, care între timp au dispărut. S-a referit cu mult respect şi admiraţie la primul ei profesor, Florin Zamfirescu.
Legătura ei cu muzica e una intensă şi de foarte lungă durată. Cântă la pian cu pasiune (are unul cu coadă acasă), a mers la Şcoala de muzică, a înregistrat câteva piese ale compozitorului Cătălin Târcolea în calitate de solistă (spunea că a fost o joacă). Veţi auzi şi câteva preferinţe, de la Diana Krall la Charles Aznavour sau Michael Buble.
Şi-a dorit mereu să facă film, dar acum e mulţumită şi de implicarea ei în teatru. Pe 6 octombrie va avea o nouă premieră cinematografică în Franţa cu “Donnant, donnant”, regia I. Mergault, în care Medeea joacă alături de celebrul actor Daniel Auteuil.
INVITAŢIE:
Dragi vizitatori-ascultători, pentru comentarii, propuneri, dezbateri vă invit pe forumul meu www.andreipartos.ro. Avem loc și vă asigur de răspuns prompt!