Invitată: Marina Almăşan
Ediţia 667 din 11.07.2015
Articol de Andrei Partoş, 15 Iulie 2015, 14:35
Emisiunea a debutat cu un scurt „Remember Angela Ciochină”. Dumnezeu s-o odihnească! Apoi aveţi un concurs care nu s-a soldat cu multe răspunsuri exacte. Richie Sambora cânta „Here Comes The Sun” (din repertoriul The Beatles).
Marina Almăşan a debutat în emisiune. Radiofonic a avut primele experienţe prin 1985 la Costineşti, la Radio Vacanţa de acolo. Pot spune că am fost primul ei coleg de radio. A terminat cu 10 pe linie ASE-ul, dar după 1990 s-a dedicat televiziunii, presei scrise. Am povestit despre momente inedite de la RVC, dar şi despre emisiunile celebre: „Veniţi cu noi pe programul 2” „Ceaiul de la ora 5”, Arca Marinei” , mai recenta „Hai Hui” (din octombrie 2014). A relatat cu umor şi relaxare despre drumurile efectuate de-a lungul anilor în diferite ţări ale lumii. A scris cărţi, ultima fiind lansată în acest an la „Bookfest”.
Are un album inedit intitulat 13...cântecele, pentru care a scris textele. Mihai Alexandru a compus muzica, iar interpreţii sunt toţi copii. A avut şi câteva tentative de a cânta, descurcându-se onorabil. Ne-a oferit câteva amintiri din perioadele estivale petrecute împreună la microfoanele de la Costineşti. Şi-a păstrat carneţelul cu „Buletine meteo-sentimentale” dar şi cu catrene. Scrie şi azi, având o rubrică zilnică în ziarul „Ring”. A propus piese cu Chris De Burgh, Elton John, ABBA, James Blunt, Holograf, Whitney Houston, Olsen Brothers ş.a. A fost o întâlnire spumoasă, afirmă şi martorii auditivi!
A urmat un interviu exclusiv cu Beth Hart care vine la Bucureşti pe 21 iulie şi care s-a bucurat nespus că se poate adresa ascultătorilor noştri.
În alte rubrici veţi mai auzi piese cu Teddy Reno, Bon Jovi, Patonic Band (cu piesa Stejarii), Judas Priest, Mr. Mister, Falco ş.a.
Top 5 Sentimental a fost de-a dreptul estival. Boney M a avut voturi foarte multe, iar pe primele locuri s-au clasat 1. Rivers Of Babylon, 2. Rasputin, 3. Ma Baker...
Audio: