Invitat: Mircea Vintilă
Ediția 701 din 5.03.2016
Articol de Andrei Partoş, 08 Martie 2016, 13:38
După 3 ani, Mircea Vintilă a revenit în studio cu chitara și cu buna dispoziție. Omul care se supără foarte rar, a avut ce povesti, a avut ce cânta. Au fost secvențe de pe albume diferite, au fost piese cerute de ascultători. Cele din urmă erau rarități din anii 70, de unde reiese cu publicul îi cunoaște întreg repertoriul. Am încercat din nou varianta duetelor. Mircea în studio, curajoșii la telefon. Dacă data trecută au fost unele probleme tehnice, acum a mers mult mai bine. Oamenii din breaslă îl iubesc pe Mircea. Am avut intervenții spectaculoase. Leluț Vasilescu, bateristul de la Compact, a dorit doar să salute, iar la cântat s-a abținut în mare măsură. A fost Anca Sigartău, care cu multe emoții a cântat, apoi ne-a oferit informații despre activitatea ei actoricească și despre Teatrul din Bacău. A fost Mircea Rusu, care a citit un material frumos despre Vintilă, apoi au cântat împreună absolut unic, fără acompaniament la chitară. Trebuie să ascultați momentele menționate, ca să nu par subiectiv în afirmații. Au mai fost duete. Vlad Pârâu, Farmacia Muzicală de la Sibiu, fost invitat la ediția 700, s-a descurcat foarte bine alături de Mircea Vintilă pe care-l admiră necondiționat. Veți auzi și câteva piese propuse de invitat cu Goo Goo Dolls, Family Of The Year, Firma sau Cosmin Vaman.
Cele patru ore petrecute de Mircea Vintilă în Studioul 31 al R.R.A. a u trecut extrem de repede și plăcut. Cele peste 500 de mesaje arată că popularitatea lui ”Ciocu” Vintilă e în permanentă creștere.
Veți mai auzi piese cu Romeo Mocanu (debut), Lucio Dalla, Lucio Battisti, Silvia Dumitrescu (în memoria lui Doru Căplescu), Eddy Grant, Megadeth ș.a.
Am avut două Topuri 5 Sentimentale. Primele clasate din repertoriul lui Cat Stevens au fost 1. Father And Son, 2. Wild World, 3. Lady D Arbanville.
În Top Sentimental cu trupa Hara au dominat piesele 1. Totaya Ye, 2. Ce ți-aș face, 3. Muro Shavo.
Audio: