Invitat: Florin Chilian
Ediția 825 din 21.07.2018
Articol de Andrei Partoş, 26 Iulie 2018, 13:59
Încă un debut important al nopților de vineri: Florin Chilian, un Săgetător cu ascendent în Săgetător, cu o biografie complexă, adesea zbuciumată și o discografie cu substanță. Despre partea a doua am vorbit mai mult, despre legătura cu muzica, despre sportul practicat, despre prietenia și colaborarea cu Valeriu Sterian, despre albumele lansate. Au surprins plăcut compozițiile, reorchestrate cu sprijinul lui Ștefan Elefteriu de pe dublul Preclasic. Există, pentru cei interesați, versiuni de quartet, dar și de quintet. Veți auzi, pe lângă hit-urile solicitate de ascultători, și compoziții de pe un album care va ieși în 2019. Florin Chilian a propus numai piese din repertoriul românesc: Vali Sterian, Doru Stănculescu, Mondial, Celelalte Cuvinte ș.a.
Agenda pop-rock înclude cântece cu Cat Stevens, Judas Priest, Greta Van Fleet, Taco, Damian Marley, Guns N Roses, Leonard Cohen ș.a.
„Cele mai frumoase cântece de vară românești” a fost un sondaj prelungit cu o participare record. Au fost 90 de cântece propuse. S-au clasat pe podium: 1. Ioan Gyuri Pascu- Mi-am luat colac, 2. Vasile Șeicaru- Aruncarea în valuri, 2. Roșu și Negru- Val de mare, 3. Adrian Sărmășan- Iubește-mă ca pe o vacanță ș.a.m.d. Veți auzi 20 de piese!
Audio: