Ziua internaţională a romilor
Evenimentul a fost sărbătorit la Sibiu printr-un marş la care au participat mai puţin de 100 de oameni.
Articol de Carmen Vulcan, Sibiu, 08 Aprilie 2010, 16:34
Participanţii la marş au purtat atât drapelul românesc, cât şi steagul etniei rome, în culorile verde şi albastru şi care are desenată o roată de căruţă, ca simbol al vieţii nomade a acestui neam.
Marsul a pornit din cartierul Turnişor, unde se află Centrul Creştin al Romilor, condus de Florin Cioabă, autointitulatul rege al romilor şi s-a încheiat în Piaţa Mare din centrul istoric al Sibiului.
În traseul lor, participanţii s-au oprit pe podul peste râul Cibin, în apa căruia au aruncat coroniţe împletite din salcie, în memoria romilor omorâţi şi deportaţi de nazişti în timpul celui de-al doilea război mondial.
Ascultaţi un reportaj de Carmen Vulcan, care a realizat şi fotografii la eveniment.