Zarzavaturile în vremea zăpezilor

Nămeţii nu au fost cît casa în zona Moldovei. Nu a viscolit. A nis aşezat. Numai că ceea ce părea a fi desprins din poveste s-a dovedit, prin urmări, un adevărat coşmar. L-a trăit şi-l mai trăieşte încă, la Tîrgu Frumos, în judeţul Iaşi, lumea solariilor. Şi nu numai acolo. La fel, la Matca, în judeţul Galaţi, aceeaşi trăire. Cît despre sud, în judeţele Vrancea şi Buzău, coşmarul, se ştie, a atins dimensiuni apocaliptice. Nu insist.

Am întîlnit însă această lume aparte, formată din ruşii lipoveni, la ea acasă, la Tîrgu Frumos. Îndeletnicirea ei de bază - legumicultura.

Ei, lipovenii, dau identitate urbei; prin munca lor dusă cu migală şi prin cantităţile mari de legume şi verdeţuri vîndute la piaţă.Locuitorii Iaşului sînt printre primii beneficiari. Mai nou însă zarzavaturile din Tîrgu Frumos ajung la Suceava, la Botoşani, Neamţ şi Vaslui şi chiar în oraşe transilvane, la Baia Mare, Cluj şi Satu Mare.

Muncă de ocnaş acolo sub folii. Oamenii sînt însă mulţumiţi de ceea ce fac şi afirmă ca efortul le este răsplătit. În plus, legumicultura e viaţa lor, e în sîngele lor de lipoveni. Nu stau locului, nu au astîmpăr.

Cînd afară ningea cu fulgi de poveste şi-au îngăduit să admire albul a toate stăpînitor. Cînd au văzut însă că ninsoarea nu conteneşte, iarna nemaifiind o glumă, au prins a avea fiori. Ştiau că dacă o ţine tot aşa, cu ninsul linistit, munca lor va avea de suferit. Vedeau cum "marea albă" cu luciul ei lăptos de polietilenă întinsă peste scheletele metalice ori din lemn, se transformă, trepta-treptat, într-o mare de zăpadă. Aşa a început, de fapt, coşmarul. Cu solariile gemînd sub greutatea omătului.

Ce a urmat nu mai e poveste. Înarmaţi cu coceorve şi cu scări, oamenii s-au apucat de tras la zăpadă. De pe înălţimea solariilor, la baza lor, spre a îndepărta pericolul prăbuşirii. Sub folii - cîmp verde de spanac, fire de ceapă şi salată mijind, ori alte verdeţuri, toate pregătite din vreme. În mare parte au reuşit. Dar nu peste tot.

Nu peste tot a putut fi îndepartat stratul gros de zăpadă, ceea ce a făcut ca folia să cedeze. A cedat şi scheletul din lemn al solariilor şi chiar din metal.

În grădina tînărului Dumitriu Marius a căzut cel mai mare solar. Avea peste 1000 de metri pătraţi. Sub acoperiş spanacul dădea semne că nu mai are mult pînă la vremea culesului. N-a fost să fie. Alături, familia Vasiliu. I-am surprins pe oameni înotînd printre nameţii dintre solarii, cu sacii de balegar în spate. Pregateau terenul pentru alte noi însămînţări. Din fericire pentru ei, solariile lor au rezistat.

Mai încolo, la cîteva case, Creţu Chirilă. Un hîtru. ,,Am vrut zăpadă, uite că o avem!” Aşa m-a întîmpinat. Ne-a spus ca a ieşit la pensie de mai mulţi ani şi că a predat ştafeta cu verdeţuri şi legume feciorului său. Tînărul s-a îngrijit de cele distruse, lui, bătrînului, rămînîndu-i pe mai departe lupta pentru a intra în posesia pămîntului ,,lăsat de la tata”. Luptă de 20 de ani, cu hotărîri judecătoreşti definitive şi cu întoarceri în sala de judecată cum numai la noi este posibil. M-a rugat să fac cunoscute bataia de joc la care este supus şi lupta sa cu cei de la primăria locală, ceea ce şi fac.

Altfel, ascultîndu-i pe lipoveni, dar şi pe românaşii care au deprins, la Tîrgu Frumos, gustul muncii în solarii, devenind ei înşişi mari cultivatori, trag concluzia că piaţa legumelor şi zarzavaturilor nu va avea de suferit prea mult. Va fi doar o întîrziere a apariţiei trufandalelor, nu însă semnificativă, pentru că acolo în solariile rămase în picioare ori refăcute, se munceşte fără încetare. De unde şi gustul mai aparte al zarzavaturilor şi legumelor cultivate la vremea zăpezii.