Un meşteşug pentru veşnicie

Din podgorii răsună zvon mare, cum că anul acesta e anul viilor. Sunt struguri din belşug, acolo unde s-a muncit cu sârg. E semn de mulţumire cât încape pentru viticultori şi de bucurie, în general, pentru toţi cei ce ştiu să stea de vorba cu un pahar de vin bun şi să şi îl facă cu propriile mâini. C-aşa-i tradiţia.

Semn bun e şi pentru cei ce fac posibilă păstrarea vinului în cingători. Ei fiind butnarii, constructorii de butoaie, care sunt asaltaţi cu comenzi, în ideea bine ştiută, potrivit căreia... un vin de calitate se păstrează într-un vas de calitate. Iar vasul nu poate fi din altceva făcut decât din scândură de stejar, bine articulată şi maiestrit aleasă. Numai că... Aici e aici!!! Unde mai sunt butnarii, cine se mai ţine de această meserie veche de când lumea?

Am încercat să aflu, bătând drumurile câtorva sate, din judeţul Neamţ, renumite cândva în ale... doagelor. Boghicea - unul dintre ele.

Aşa am ajuns la batrânul Neculai Doban, fiind îndrumat de câţiva oameni ai locului. Cică el e cel mai renumit constructor de butoaie, cel mai cunoscut butnar.

După primul schimb de cuvinte aveam să aflu că Doban e poreclă şi că numele său adevarat e Gavrilă. Neculai Gavrilă. Are 82 de ani, dar boala de care suferă nu-i mai îngăduie să facă ceea ce a făcut toată viaţa. De la 15 ani a făcut numai butoaie, iar când butoaiele nu aveau căutare s-a apucat de căruţe, scaune şi mese şi de tot ceea ce avea nevoie satul. Acum trăieşte cu marele regret că nu mai poate muncii ca pe vremuri. Ni l-a recomandat însă pe vecinul său Costache Ciofu.

Om încă în putere, dar trecut de prima tinereţe, domnul Ciofu e mândru că feciorul lui îi duce meseria mai departe, dar şi el trăieşte cu regretul că în sat nu se mai aude, ca altădată, în faptul zilei, "ciocanul pe păpuşă", la strângerea cercurilor. Din cei 30-40 de butnari care cutreierau cu butelcile şi cu poloboacele lor marile zone viticole nu mai sunt astăzi decât câţiva, mai puţini decât degetele unei singure mâini.

Un meşteşug, o tradiţie, o sursă de existenţă - pe cale de dispariţie.

Rămân în urmă ecoul bătăilor de ciocan şi ... numele celor care, fără a stea neapărat lângă butucul de vie, au ştiut cum nu se poate mai bine să prindă în cingători doagele de stejar ori frasin şi să facă posibilă păstrarea licorilor cu limpezimi de chihlimbar.

Poate că-i doar o părere dispariţia butnarilor...Altfel, mai zic... Cum via este din cele sortite veşniciei, cine ştie, înclin să cred că veşnic e şi meşteşugul cu pricina.