Tensiunea arterială la control!
Boala cardiovasculară face mai multe victime în randul europenilor decât toate formele de cancer la un loc.
Articol de Mirela Băzăvan, 21 Iunie 2012, 20:11
Societatea Română de Hipertensiune a declanşat campania naţională “Viteza ucide... nu numai în trafic. Controlează-ţi tensiunea arterială!”. Sedentarismul, alimentaţia încărcată de grăsimi, fumatul şi moştenirea genetică sunt principalii factori care favorizează hipertensiunea, o maladie de care suferă o treime din populaţia mondială. În România, prevalenţa bolii este şi mai mare: peste 40% în rândul populaţiei adulte.
Pentru că e mai simplu şi mai puţin costisitor să previi decât să tratezi, conferenţiar universitar doctor Florin Mitu, medic primar cardiologie şi boli interne, ne invită să luăm aminte la câteva măsuri la îndemâna fiecăruia dintre noi. Explicaţii în interviul realizat de Mirela Bazavan.
În zilele de 23 şi 24 iunie, în corturi special amenajate în Piaţa Unirii, ieşenii îşi vor putea măsura gratuit tensiunea arterială.