Teatru şi pentru copiii de la sate
Actorii Teatrului pentru copii si tineret "Vasilache" din Botoşani vor juca şi în mediul rural.
Articol de Gina Poenaru, Botoşani, 20 Septembrie 2011, 17:00
Caravana a pornit astăzi şi va trece prin zece localităţi rurale din cele mai îndepărtate zone ale judeţului. Actorii vor juca, gratuit, în fiecare vineri, spectacolul "Punguţa cu doi bani". Proiectul are drept scop atât promovarea teatrului la sate, cât şi facilitarea accesului la cultură a copiilor din mediul rural.
Momentele viu colorate ale poveştilor copilăriei vor ajunge şi in lumea satului, acolo unde încă există elevi care scriu la lumina lumânării sau a lămpilor cu gaz. Copiii din comunele Pomârla, Ibăneşti, Hăneşti, Ripiceni, Mihălăşeni, Dobârceni, Corni, Tudora, Sânta Mare şi Călăraşi, vor urmări, gratuit, spectacolul. Iniţiativa vine în sprijinul copiilor din mai multe puncte de vedere.
Pentru că actul cultural se produce rar în lumea celor născuţi departe de marile oraşe şi de centrele de cultură, puţinele momente de care se bucură micuţii, acolo unde se întâmplă, sunt oferite de actori ambulanţi sau de trupe de amatori, şi nu de profesionişti, iar calitatea produsului artistic diferă enorm.
Caravana a adus scena de teatru la sat încă de astăzi. Primii beneficiari au fost copiii din comunele Pomârla şi Ibăneşti. Următorul spectacol va fi susţinut peste 3 zile la Hăneşti, urmând ca în fiecare zi de vineri, spectacolul să fie jucat şi în celelalte 7 comune.