Sus, la Lunca Cernii de Jos
Un sat de munte din Ținutul Pădurenilor, ce pare la capăt de lume.
09 August 2012, 16:39
Cine porneşte pe Valea Cernei, dinspre vărsare către izvoare, are toate şansele să ajungă la capătul pământului. La capătul pământului hunedorean, sus, la Lunca Cernii de Jos, unde, până mai ieri – alaltăieri, viaţa îşi urma cursul patriarhal, marcată doar de momentele semnificative ale anului agricol sau de ciclul anotimpurilor care, în satele pădureneşti din Masivul Poiana Ruscă, din patru s-au făcut două.
Înainte de a ajunge sus, la Lunca Cernii de Jos, ceva îmi spunea că lumea satelor pădureneşti este în schimbare. Drumul de căruţă, cu pretenţie de drum judeţean, s-a umplut de basculante şi utilaje terasiere. Liniştea împământenită a locurilor este zdrenţuită de duruitul motoarelor, ţăcănitul strident şi sacadat al picoanelor ce sfarmă stânca pentru a lăsa loc drumului care, cu certitudine va urca mai sus de Lunca Cernii de Jos, până la limita cu judeţul Caraş – Severin, deschizând pentru prima dată zona circulaţiei motorizate.
Sus, la Lunca Cernii de Jos începe să se schimbe o lume. Se vorbeşte, e adevărat, mai timid, despre turism şi cu o uşoară undă de regret despre statul la coada vacii. Odată cu finalizarea lucrărilor la acest drum, localnicii speră să nu se mai rupă de de lumea satului, să li se întoarcă în bătătură fiii rătăcitori de prin oraşele hunedorene, unde şi-au căutat de-o pâine, pentru a-i ajuta, acum, la bătrâneţe.