Sucevenii colectează deşeuri
O campanie de mediu pentru colectarea deşeurilor electrice şi electrocasnice se desfăşoară la Fălticeni.
Articol de Mihaela Buculei, Suceava, 19 Septembrie 2011, 16:29
Televizoare, aparate de radio, imprimante, calculatoare, aparate de prăjit pâine sau pentru prepapart sandwich-uri, flexuri şi maşini de găurit, aspiratoare, maşini de spălat, frigidere, laptopuri, (toate uzate şi nefuncţionale), au fost obiecte la care fălticenenii au renunţat, ce-i drept unii dintre ei mai greu, în cadrul unei campanii de mediu.
La sfârşitul săptămânii trecute la Fălticeni a avut loc o acţiune de colectare a acestor deşeuri electrice şi electronice, acţiune organizată de Asociaţia Română pentru Reciclare RoRec, în cadrul campaniei „Locul deşeurilor nu este în casă. Trimite-le la plimbare!”.
Cele două puncte de colectare au fost amenajate în Piaţa “Nada Florilor” şi în Piaţa “Mihail Sadoveanu” din Fălticeni.
La campanie au partcipat şi tineri volunatri, elevi ai şcolii “Alexandru Ioan Cuza” care au declarat că prin reciclarea acestor electrocasnice vom proteja natura. „În loc să aruncăm la gunoi aceste electrocasnice, echipa RoRec le va duce într-un loc special unde vor putea fi reciclate”, au susţinut voluntarii.
Începînd cu luna iunie a acestui an, în urma a trei acţiuni derulate de RoRec în alte şase localităţi sucevene, s-au adunat aproximativ 14,5 tone de deşeuri electrice şi electronice .