Strategie fără ecou
Strategia pe plan naţional care priveşte demenţa, avansată anul trecut de Societatea Română Alzheimer către instituţiile abilitate ale statului, nu a avut nici un ecou.
Articol de Izabela Aivăncesei, 02 Martie 2015, 15:31
Organizaţia îşi doreşte ca iniţiativele european referitoare la diagnosticul precoce, îngrijirea şi ajutorul acordat familiilor să influenţeze şi politicile româneşti şi să determine autorităţile să trateze cu atenţie problematica vârstnicilor cu tulburări neurodegenerative.
Numărul persoanelor bolnave de demenţă în România a rămas constant - 350 de mii, însă, la noi, diagnosticul se stabileşte în stadii tardive, iar perioada de supravieţuire de la momentul identificãrii bolii este de trei ani şi jumătate faţă de durata obişnuită de evoluţie a bolii, de 8-12 ani. 16% din populaţia României este alcătuită din persoane de peste 65 de ani şi doar 0,26% sunt depistate la timp cu afecţiuni degenerative. Îmbătrânirea populaţiei duce la creşterea costurilor îngrijirii pacienţilor de la un an la altul, iar specialiştii susţin că vârful crizei se va înregistra peste zece ani.
În reportajul Isabelei Aivăncesei ascultaţi experienţa unei doamne, a cărei tată a fost diagnosticat cu Alzheimer.