Sfecla, aproape amintire

Dac-ar fi după mine m-aş face luntre şi punte să se împlinească ceea ce-mi trece prin cap. Mai mare peste un judeţ să fiu, i-aş pune pe subordonaţi să-mi facă o inventariere a tot ceea ce dă specificitate zonei pe care o am în păstorire; de la lucrurile mărunte, împământenite într-un cătun, până la cele ce dau măreţie urbei în care mă culc şi mă trezesc dimineaţa.

Aş cere să mi se ierarhizeze îndeletnicirile care i-au ajutat pe oameni să răzbată şi să-şi facă un rost şi i-aş aduna pe cei cu mintea la cele serioase, în stare să moară pentru ideea lor, şi n-aş avea odihnă până nu voi vedea cum cele dispărute ori pe cale să se sfârşească se întorc în matca lor. Astea, dac-ar fi după mine…

Cum nu e, mă întreb şi întreb cum de se face că mai peste tot e lipsă de vlagă în mersul treburilor? Răspunsul e unul singur: nu e omul potrivit la locul potrivit. Altfel spus, gândindu-mă la multe văzute şi auzite, dar demne de cinste, mai adaug că omul sfinţeşte locul, ceea ce nu-i de ici de acolo.

Şi, merg mai departe cu digresiunea: cum de ne vine în minte acest mare adevăr - omul sfinţeşte locul - numai când e de bine şi numai atunci când vorbim despre o gospodărie frumoasă, despre o comună, un teren redat folosinţei sau mai ştiu eu despre ce şi nu zicem, de exemplu, că "Omul" poate sfinţi un… judeţ, o regiune şi, de ce nu, chiar o ţară?!

Aici e aici, de unde şi o altă întrebare: aşteptăm cumva ca locul să sfinţească omul? Dar, ce zic eu… Dacă ar fi după mine, m-aş face luntre şi punte ca fabrica de zahăr de la Roman, din judeţul Neamţ, să răspundă nevoilor locului. Adică să valorifice înainte de toate, ca materie primă, marile producţii de sfeclă de zahăr care se pot obţine la Moldoveni, Făurei, Ruginoasa ori în zona Romanului, ca să nu mai amintesc de şansa pierdută a celor de la S, care au avut şi o Staţiune de cercetare în domeniul sfeclei de zahăr. Aş cultiva astfel pământul cu ceea ce poate da mai mult şi i-aş face pe oameni să câştige.

Argumentele? Vreme de mai bine de o sută de ani respectiva unitate, cândva un adevărat trust în domeniu, a răsfăţat prin solicitările ei cultivatorul de sfeclă de zahăr, îndulcindu-i, la propriu, viaţa, pentru că planta în sine este mare aducătoare de venituri. Atunci, unitatea umbla prin sate şi încheia contracte cu oamenii şi cu unităţile agricole pentru preluarea sfeclei.

Astăzi cei câţiva cultivatori - ferme agricole, căci de producători individuali nici nu mai poate fi vorba - se roagă să vadă contractele semnate şi la un preţ cât de cât convenabil. Sfecla pare să nu mai intereseze, iar de nu-i aşa, necesarul vine din afară. Plus că a mai apărut şi pacostea cu cota de la Uniune.

Cică Romania nu are voie să producă decât o anume cantitate de zahăr, circa o cincime, din necesar, restul fiind obligată să şi-l procure de aiurea. Mai mult, aşa pentru plinătatea discuţiei, e bine de ştiut că, din cele peste 30 de fabrici de zahăr existente în urmă cu 20 de ani, mai sunt astăzi în funcţiune doar patru! Cele auzite, parte dintre ele înregistrate, spun totul. De aceea, cred că … omul poate sfinţi nu doar o gospodărie, o comună, ci şi un judeţ sau o ţară.