Şezătoarea, un obicei bine păstrat
În satul Miroslveşti, oamenii vin la clacă îmbrăcaţi în costume populare vechi de peste 100 de ani.
22 Februarie 2011, 14:14
"Şezătoarea" sau "claca la sat" este o manifestare organizată de Consiliul Local Mirosloveşti în colaborare cu Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Iaşi.
Iniţiatorii acestui proiect au dorit să "vorbeasca" despre ceea ce a însemnat, pentru lumea satului românesc, până nu cu multe decenii în urmă: organizarea de şezători şi de clăci, prilej cu care oamenii satului se constituiau într-o adevărată instituţie socială a comunităţii ca formă de întrajutorare, dar şi o ocazie plăcută de a munci şi a petrece împreună timpul în zilele lungi de iarnă, de derulare a unor obiceiuri şi de învăţare a deprinderilor de viaţă şi de muncă.
Îmbrăcaţi în costume populare, femeile, bărbaţii şi copiii vin "înarmaţi" cu furci de tors, fuioare, suveici, virtelnite şi scărmănători pentru lînă.
Raluca Daria Diaconiuc i-a întâlnit la şezătoare.