Satele nu sunt deloc eterne
Statisticile recente arată că în judeţele Buzău şi Vrancea cel puţin câte trei sate au dispărut în totalitate în ultimii 20 de ani.
Articol de Cristina Moise, Buzău, 04 Ianuarie 2013, 14:47
Căutăm adesea să mergem în satele copilăriei noastre.
Ajungem acolo, însă găsim doar case prabuşite sau atât de insingurate încât cu greu cineva le-ar mai putea locui pentru că nu ar avea nici măcar un tovaraş de vorbă.
Statisticile recente arată că în judeţele Buzău şi Vrancea cel puţin câte trei sate au dispărut în totalitate în ultimii 20 de ani şi există cu numele doar în amintirea celor mai batrâni oameni din zona apropiată.
În realitate însă, numărul satelor îmbătrânite sau nelocuite este cu mult mai mare, iar situaţia se agravează cu cât oraşele se dezvoltă mai mult, spun specialiştii în domeniu.
Spre exemplu, Grabicina de Sus, Oleseşti şi Tatuleşti din judeţul Buzău, Tojanii de Sus, Tojanii de Jos şi Valea Neagră din Vrancea sunt sate fără nici un locuitor acum, iar câteva zeci de comunităţi din ambele judeţe numără maxim 50 de persoane. La Pardoşi, în judeţul Buzău cel mai tânăr localnic are 73 de ani, iar în zona Chiojdeni Vrancea sunt sate cu câte o casă.
Comuna Pardoşi este şi cea mai mică din Romania, în anul 2007 avea numai 374 de locuitori. Atunci cel mai tanar om avea 54 de ani.
De la Izvoranu, Parscov şi Cozieni în judeţul Buzău şi până la Bahnele şi Vintileasca în Vrancea oamenii vorbesc despre copiii lor care şi-au făcut valiza şi au căutat loc de muncă în ţări străine ori în marile oraşe româneşti.
De acasă de la ei, imi povestesc singurii locuitori, plâns de copil nu s-a mai auzit şi de 40 de ani.