Sărbătoarea coșurilor pascale
Gospodinele din Gura Humorului și Bucovina au pus în coșuri ce au avut mai bun.
Articol de Mihaela Buculei, Suceava, 16 Aprilie 2012, 17:11
Inspiraţi de sfinţirea coşului de Paşte, humorenii s-au gândit să organizeze o sărbătoare a coşurilor pascale, astăzi, în a două zide Paşte, pe esplanada din faţa Muzeului Obiceiurilor Populare din Bucovina din Gura Humorului. „Sărbătoarea coşurilor pascale” este organizată de Primăria Gura Humorului şi Asociaţia „Produs în Bucovina”, în colaborare cu Parohiile bisericilor ortodoxe şi Parohia romano-catolică din acest oraş.
Manifestarea îşi propune să stimuleze persoanele care păstrează tradiţia pascală autentică din Bucovina, precum şi promovarea locuitorilor din staţiunea turistică Gura Humorului. Pentru a putea participa la acest eveniment, cei interesaţi au fost îmbrăcaţi în costumul popular tradiţional şi adus un coş pascal, cu produse pregătite în propria gospodărie, şi aranjat la fel ca cel care se duce la sfinţire în dimineaţa Duminicii Paştelui.
Într-un coş din nuiele, gospodinele aşează un prosop ţesut în casă, după care pasca, ouăle roşii, cozonacul sau baba, apoi câte puţin din fiecare fel de bucate preparate pentru masa de Paşte. De obicei, gospodina pregăteşte coşul, iar bărbatul merge cu el la sfinţit.
Toţi cei care au intrat în concursul coşurilor pascale d ela Gura Humorului, au fost recompensaţi cu o diplomă şi un premiu de 100 de lei iar Asociaţia „Produs în Bucovina” a premiat o parte din coşurile expuse.