Sărăcie şi bătrâneţe
Atât a mai rămas în satele botoşănene după ce Europa a deschis porţile pentru români.
Articol de Gina Poenaru, Botoşani, 28 Iunie 2012, 18:00
Tinerii au plecat la muncă în strainatate, iar satele sunt locuite acum doar de pensionari, care cu greu au acces la servicii medicale, administrative sau de orice altă natură, în condiţiile în care trebuie să străbată zeci de kilometri până în centrul comunei, la primărie sau la cabinetul medical.
Satul Poiana din comuna Brăeşti avea, în urmă cu 20 de ani, peste 200 de suflete. Nevoia de a trăi o viaţă mai bună a înjumătăţit numărul lor. Aici, zeci de case sunt abandonate, în timp ce alte câteva nu au mai fost reparate de ani întregi. Aproape toate sunt din chirpici. Unele sunt de vânzare, iar în cele mai îngrijite îşi duc traiul bătrâni trecuţi de 60 de ani.
Statisticile oficiale scot în evidenţă un fapt îngrijorător. Populaţia de la sate este din ce în ce mai îmbatrânită, iar nivelul de dezvoltare a localităţilor rurale din ce în ce mai scăzut. În plus, şi natalitatea a înregistrat o scădere drastică în ultimii 20 de ani. Astfel se face ca zeci de mii de hectare de teren agricol au rămas nelucrate, deşi aceasta este principala sursă de venit pentru majoritatea oamenilor de la sate. Nu are cine să muncească la câmp, şi nu toţi bătrânii au încredere să se asocieze cu alţi fermieri. Nu numai satele îmbătrânesc. Tinerii au părăsit şi localităţile urbane mici, acolo unde economia a dispărut, iar nivelul de trai este în scădere. Unii au plecat în marile oraşe, alţii în străinătate. Unele dintre sate sunt pe cale de dispariţie, pentru că mor odată cu cei ce le locuiesc.
În câteva cătune mai vieţuiesc câte 9, 8 sau chiar 5 familii, aşa cum este cazul satului Belcea din comuna Leorda. Satul cu cei mai puţini oameni este, de departe, Mihai Eminescu, din comuna Gorbăneşti, unde mai trăiesc doar 8 suflete.