Saracă, ţară bogată

Tulburelul este la mare cinste, la vreme de toamnă, în lumea satelor. Facem un joc de cuvinte, spunînd că si tulburarea nu-i de ici de colo, adica mai prejos! Haz de necaz, adăugăm la gîndul supărării de care sînt cuprinşi oamenii cînd văd că produsele muncii lor nu au căutare.

Este cunoscută revolta de mai zilele trecute a viticultorilor din Vrancea care s-au văzut luaţi în bătaie de joc cu cei 30 de bani pe kilogramul de strugure şi sînt cunoscute strigătele de ajutor ale micilor fermieri, crescători de vaci sau de oi care nu şi-au primit subvenţiile promise, potrivit normelor europene.

Tulburarea îl cuprinde însă şi pe gospodarul de rînd, omul care are în bătătură tot ceea ce poate să-i asigure un trai liniştit. Produce pentru el, pentru nevoile familiei, dar nu numai. Surplusul vrea să-l valorifice. Durerea este că nu are cum şi unde şi cui să-l dea. Nimeni nu este interesat să-i cumpere tăuraşii ori porcii pe care-i creşte, neexistînd pe raza localităţilor unităţi de preluare, acele centre de achiziţii care răspundeau cîndva acestei nevoi.

Nici produsele lactate, nici păsările şi nici porumbul care stă de ani în coşere, sau grîul pus în saci, nu pot fi valorificate de oameni. Nimeni nu se gîndeşte la ei şi nimeni nu-i ascultă, trimiterea lor fiind cu adresă exactă. Este concluzia care se face auzită la sfîrşitul reportatjului realizat de corespondentul nostru, Ştefan Daraban, la Belceşti, în judeţul Iaşi, una din cele mai mari comune din ţară.