Sănătatea ochilor tai
Specialiştii recomandă un control o dată la 6 luni, sau cel puţin o dată pe an.
Articol de Adriana Turea, 29 Septembrie 2011, 19:17
"Veghează la sănătatea ochilor tăi" se desfăşoară până pe 30 noiembrie în mai multe oraşe din ţară. Campania are ca obiectiv informarea publicului cu privire la riscul de a dezvolta complicaţii ale diabetului zaharat sau ale hipertensiunii arteriale şi are loc în perioada 1octombrie - 30 noiembrie în Bucureşti, Braşov, Galaţi, Sibiu şi Târgu Mureş.
Potrivit Federaţiei Internaţionale de Diabet, complicaţiile diabetului reprezintă principala cauză de deces în rândul populaţiei cu acest diagnostic. Se estimează că în anul 2010, la nivel global, aproximativ 4 milioane de oameni, cu vârsta cuprinsă între 20 si 79 de ani au decedat din cauza complicaţiilor acestei afecţiuni.
Adriana Turea a stat de vorbă cu specialiştii:
Pe de altă parte, în Sălaj mii de copii, nou nascuţi şi preşcolari, au fost descoperiţi cu deficienţe de vedere în cadrul unei campanii gratuite de testare a tinerilor pentru depistarea unor eventuale deficiente de vedere.
Campania a fost realizată de voluntari, medici şi alţi specialişti, acţiune în urma careia s-a constatat că unul din 3 copii examinat medical prezintă diferite probleme. Specialiştii care au alcătuit echipa au anunţat că aproapre toate deficienţele constatate pot fi eliminate cu condiţia efectuării primelor examene medicale încă din primele luni de viaţă dupa care prin tratamente şi examene medicale cel puţin o dată pe an. Cu detalii, Adrian Lungu.