REPORTERII RADIO ROMÂNIA
Mii de gălăţeni au asistat, astăzi, pe Faleza Superioară a Dunării, la slujba de Bobotează.
Articol de Maria Măndiţă, Galaţi, 06 Ianuarie 2014, 19:59
La Galaţi, slujba de Bobotează, a fost oficiată, ca în fiecare an, pe Faleza Superioară a Dunării, la poalele Bisericii fortificate Precista. După slujbă, arhiepiscopul Dunării de Jos, Casian, a aruncat în Dunăre o cruce din lemn, pentru recuperarea căreia au plonjat în apă cei mai curajoşi gălăţeni.
Mii de gălăţeni au asistat, astăzi, pe Faleza Superioară a Dunării, la slujba de Bobotează, oficiată de un sobor de preoţi în frunte cu Arhiepiscopul Dunării de Jos, Casian Crăciun. Acesta a sfinţit apa din cele treisprezece căzi din lemn, decorate cu cetină şi bandă tricoloră. Conform tradiţiei, în faţa altarului unde s-a săvârşit slujba s-au aflat şi două cruci din gheaţă. După slujbă, cei 6.200 de litri de agheazmă au fost împărţiţi credincioşilor care, potrivit tradiţiei, o vor bea timp de şapte zile, pentru a le aduce sănătate tot anul.
Pentru ca oamenii să nu se calce în picioare la împărţirea apei sfinţite, ordinea publică a fost asigurată de 50 de jandarmi şi 30 de poliţişti locali. În ciuda faptului că temperatura apei Dunării a fost de doar 4 grade Celsius, zece temerari s-au aruncat în apele fluviului pentru a recupera crucea din lemn, aruncată, potrivit tradiţiei, în apă, de arhiepiscopul Casian.
Cel care a recuperat crucea de Bobotează din apa Dunării este Cristian Emilian Carp, de 27 de ani, fără ocupaţie. Bucuros că a prins crucea de Bobotează, tânărul şi-a exprimat speranţa ca acest lucru să fie un semn că în acest an va fi norocos şi va găsi un loc de muncă, lucru pe care nu l-a reuşit în ultimii cinci ani.