REPORTAJUL VERDE
Un român din mediul urban generează, în medie, aproximativ 346 kg de deşeuri menajere pe an, se arată într-un studiu desfăşurat în perioada septembrie 2012 - august 2013.
Articol de Florentina Varga, 17 Octombrie 2013, 17:17
În prezent, un român din mediul urban generează, în medie, aproximativ 346 kg de deşeuri menajere pe an, în timp ce persoanele din mediul rural produc, în medie, de până la 3,5 ori mai puţin.
Sunt rezultatele studiului Eco-Rom Ambalaje privind analiza deşeului menajer în România realizat în perioada septembrie 2012 - august 2013.
Aceasta a urmărit ce cantitate de deşeuri generează un român, care sunt acestea si cum le putem transforma în resurse.
În domeniul reciclării ambalajelor la nivel national, pentru 2013 s-au stabilit urmãtoarele ţinte: hârtie/carton - 60%, plastic - 22,5%, metale - 50% şi sticlã - 50%.
Angajamentul României faţă de Uniunea Europeană este ca, până în anul 2020, ţinta pentru deşeurile generate de gospodăriile populaţiei şi reciclate să fie de 50%, în condiţiile în care, astăzi, procentajul ajunge la maximum 10%.
Audio: Reportajul Verde