REPORTAJUL VERDE
”Fabrica de aer curat” - o competiție națională cu caracter ecologic ajunsă la final.
Articol de Maria Măndiţă, Galaţi, 01 Iulie 2013, 13:06
“Fabrica de aer curat” – competiţie verde, la care au participat 123 de profesori şi 6.228 de elevi de la 102 şcoli din 78 de localităţi ale ţării. Câştigătoarea competiţiei este Şcoala Gimnazială nr. 7 din Galaţi, ai cărui elevi s-au implicat în măsurile de protecţia mediului: au plantat copaci în parcul şcolii, au realizat jardiniere din materiale reciclabile – lemn, dopuri de PET-uri etc, dar şi băncuţe din aceleaşi materiale.
În competiţia „Fabrica de aer curat”, participanţii au contribuit la reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră printr-un comportament responsabil şi activităţi ecologice desfăşurate la nivelul comunităţii. Toţi elevii şi profesorii implicaţi în competiţie au reuşit ca, prin măsurile de protecţia mediului, să economisească, în 8 săptămâni, 674,5 tone de CO2. Această valoare presupune o reducere de 0,7 tone de CO2 per capita, reprezentând 7,6% din emisiile medii anuale pe cap de locuitor din România (9,2 tone).