REPORTAJUL VERDE
Autorităţile locale şi-au propus ca, până în anul 2030, Avrigul să devină primul oraş independent energetic din România.
Articol de Carmen Vulcan, Sibiu, 18 Februarie 2013, 15:22
Primii paşi concreţi au fost deja făcuţi prin câteva investiţii în producerea energiei verzi.
Primăria Avrig, prin societatea ENEV, aflată în subordinea Consiliului Local pentru a pune în practică proiectele energetice la nivel local, a înfiinţat două loturi experimentale , a câte un hectar fiecare, pe care a fost cultivat miscanthus, numită şi iarba elefantului, o plantă energetică foarte eficientă.
Ea va fi folosită ca materie primă pentru centrala termică pe biomasă, care va fi pusă în funcţiune marţi, 19 februarie, la Liceul Tehnologic din Mârşa, localitate aparţinătoare de oraşul Avrig. Centrala pe biomasă a costat 15.000 euro, bani din bugetul local. Ea va folosi ca materie primă şi tocătura lemnoasă, rezultată din curăţarea copacilor de pe domeniul public.
Tot cu bani de la bugetul local au fost realizate două centrale fotovoltaice, una pe o clădire a liceului din Mârşa, cu o putere de 10 KW/h, şi alta pe şcoala generală din Avrig, cu o putere de 4 KW/h. Ambele livrează curent electric în sistemul energetic naţional pentru care se primesc atât bani cât şi certificate verzi.
De asemenea au fost montate panouri solare pentru producerea agentului termic, pe sediul Primăriei Avrig şi pe acoperişurile a două grădiniţe din oraş.
Despre investiţiile în energie verde de la Avrig, în reportajul colegei Carmen Vulcan: