REPORTAJUL VERDE
Pneumobilul şi electromobilul, soluţii nepoluante, create de studenții din Târgu Mureș.
Articol de Raul Matiş, Târgu Mureş, 26 Octombrie 2012, 15:41
Maşinile propulsate cu surse de energie neconvenţională reprezintă, fără doar şi poate, o soluţie pentru mediul înconjurător, de unde şi interesul unor companii internaţionale faţă de tehnologiile nepoluante.
Pentru a stabili direcţiile în care se pot porni anumite proiecte de cercetare în acest domeniu, firme de renume mondial apelează inclusiv la inventivitatea şi creativitatea studenţilor, cum sunt şi cei de la Facultatea de Inginerie a Universităţii „Petru Maior” din Târgu Mureş.
Pneumobilul
Una dintre echipele de studenţi de la universitatea amintită, formată din patru membri, a construit pneumobilul, un proiect despre care dr. ing. Mihai Simon, cadru universitar şi coordonator de proiect, susţine că este un proiect ştiinţific studenţesc, lansat în urma unei provocări şi chiar dacă nu este încă eficientă această energie din punct de vedere al costurilor, ridică nişte semne de întrebare, per ansamblu, cu privire la utilizarea tehnologiilor nepoluante.
La vehicul s-a lucrat 8 luni şi acesta înglobează o investiţie de aproximativ 7.000 de euro. Pneumobilul are o autonomie de 10-15 km, cu un consum de 1 litru de gaz comprimat la 1-1,5 km, iar viteza maximă este aproximativ 40-50 km/h.
Electromobilul
O altă echipă de studenţi, condusă de această dată de dr. ing. German-Sallo Zoltan, de la aceeaşi facultate, a construit un electromobil, cu care a participat, anul trecut, la un concurs organizat de o firmă foarte serioasă din Europa.
Proiectul a avut o fază de proiectare, de început de calcule, care a fost trimisă din timp la firma respectivă, unde inginerii acestei firme au putut verifica aceste calcule şi, în cele din urmă, studenții mureșeni au reuşit să participe la concursul din Ungaria.
Viteza maximă atinsă cu electromobilul a fost de circa 30 de km pe oră, iar autonomia acestor maşinuţe electrice ar fi cam de o oră-o oră şi jumătate, în condiţii normale de funcţionare.
Cu cele două prototipuri, echipele de studenţi de la Universitatea Petru Maior din Târgu Mureş au reuşit să câştige mai multe titluri la concursurile internaţionale.