REPORTAJUL VERDE
Peste 1.900 de localităţi din România sunt vulnerabile la poluarea cu nutrienţi proveniţi din activităţi agricole.
Articol de Stelian Radu-Cacuci, Oradea, 14 Septembrie 2012, 13:21
În Bihor, situația este alarmantă: din cele 101 localități câte numără județul, în 92 există suspiciuni de poluare.
Nutrienţii sunt elemente chimice şi compuşi ai acesora, care se găsesc în mediul înconjurător și de care plantele şi animalele au nevoie pentru a creşte sau supravieţui. Poluarea intervine atunci când aceste substanțe sunt în exces. Practic, apa consumată din fântânile poluate, situate în gospodării, unde localnicii fie depozitează gunoiul de grajd pe pământ, fie au latrine neizolate, poate afecta sănătatea oamenilor.
„Controlul integrat al poluării cu nutrienți" este una dintre directivele Uniunii Europene. În acest sens, Ministerul Mediului și Pădurilor a demarat investiții în 69 de localități și a dat în folosință 30 de platforme comunale de depozitare a gunoiului de grajd, în valoare de 3 milioane de lei. Pană în 2014 alte 40 vor fi finalizate - banii provin dintr-un ajutor financiar nerambursabil de la BIRD (Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare) și GEF (Facilitatea Globală de Mediu).