Pregătiri pentru 1 mai
Aproape 40 de palmieri vor fi amplasaţi în Mamaia cu ocazia sosirii turiştilor pe litoral.
29 Aprilie 2010, 15:42
Plantele vor fi puse în Piaţeta Cazinoului şi la intrarea în staţiune, în zona hotelului Perla. Restul palmierilor, până la 170, vor fi amplasaţi după 15 mai.
Pentru cei care îşi vor petrece minivacanţa de 1 mai se mai pregătesc şi alte suprize. Despre ce e vorba am aflat, în direct, de la colega noastră, Mona Constantinescu.
Aproape 1.000 de poliţişti ai secţiilor regionale de Poliţie Transporturi vor desfăşura zilnic, în perioada 30 aprilie - 2 mai, controale, filtre şi razii în staţiile de cale ferată, trenuri, porturi şi aeroporturi, pentru asigurarea liniştii, ordinii şi siguranţei publice.
Astăzi, în Gara de Nord, poliţiştii au informat oamenii cum să se ferească de posibilele pericole la care s-ar putea expune când călătoresc cu trenul spre şi dinspre mare.
Cum să vă protejaţi de infractori aflaţi de la colega noastră, Daniela Mănuţă.