Pet Man de Valea Jiului
Voluntarii unei asociații de ecologie din Petroșani au construit o mascotă din deșeuri.
Articol de Ilie Pintea, 22 Septembrie 2011, 13:42
Poate nu știați, dar Batman are un frate la Petroșani, care se numește Pet Man și care nu salvează lumea de răufăcători, ci de gunoaie. Pentru că e ruda mai săracă, Pet Man nu dispune de gadgeturi de ultimă oră, ci e făcut din sticle goale de plastic și alte asemenea materiale culese din pârâul Jupâneasa și din râul Bănița, care curg la intrarea în Petroșani.
Creatorii lui Pet Man sunt copiii de la asociația de ecologie Petroaqua, care au strâns din apă sticle, cutii de șampon, ba chiar un fost butoi de murături și o găleată din plastic spartă, cu ajutorul cărora au creat o mascotă de peste doi metri. Omul din peturi a fost premiat la un concurs internațional și i-a însoțit pe ecologiști la toate acțiunile lor de promovare a protecției mediului, ba chiar a participat timp de doi ani la expedițiile de ecologizare pe râul Mureș. De altfel, ecologiștii din Petroșani au și navigat pe Mureș cu o plută construită numai din sticle de plastic goale.
Mai multe despre povestea lui Pet Man în materialul următor, realizat de Ilie Pintea.