Paștele în Apuseni

M-am nimerit într-o Vinere Mare pe ţarinile de piatră ale Apusenilor, tivite cu firul de apă al Arieşului şi al altor pâraie pornite din vârf de munte la nuntirea cu râul simbol al Ţării Moţilor. Era o linişte nefirească încât susurul apelor se ridica până spre vârful coastelor ce străjuiau văile. Spre seară, încetase şi vânzoleala maşinilor. Oamenii, bărbaţi femei, tineri şi copii, în haine cernite sau mai închise la culoare, mergeau grupaţi spre biserici, călcând parcă pe aer pentru a nu face zgomot.

La un moment dat, toacele de prin curţile bisericilor şi-au pornit canonada, zdrenţuind sfioasa linişte. Au luat locul clopotelor, după ce, aşa cum se zice, „popii le-ar fi legat limbile” din seara de Joia Mare şi până la Sfânta Inviere. Bătaia clopotelor a fost înlocuită cu sunetul de toacă, amintind de cuiele care au fost bătute în mâinile şi picioarele Mântuitorului Nostru, la Răstiginirea Lui, pe Golgota. Cântecul lemnului se ridică maiestuos spre înaltul cerului. Cei care au învăţat să bată toaca o fac cu aleasă măiestrie şi cu multe întorsături, reuşind un adevărat iureş de sunete care te învăluie şi-ţi accelerează pulsul pe măsura înteţirii ritmului bătăilor cu ciocanele din lemn de esenţă tare. Împresionat de măiestria tocaşilor, care îşi dau adevarata măsură a talentului din Vinerea Mare până-n Sfânta Noapte de Înviere, am poposit în câteva aşezări de pe Valea Arieşului pentru a consemna datini, obiceiuri, stări de fapt şi pregătiri care se fac în Săptămâna Mare pentru Marele Praznic al Creştinătăţii, Învierea Mântuitorului Nostru, Iisus Hristos.

Am început din Bistra, zice-se, cea mai mare comună din Europa. Aici, de aproape trei secole, se păstrează un obicei unic pe Valea Arieşului – Prăgşorul -, ce are, pe de o parte o încărcătură religioasă, iar pe de altă parte, una laică.

Din seara Vinerii Mari, când în sfintele lăcaşuri se ţine slujba înmormântării sau Prohodul, “Mormântul Domnului” este păzit de crai, îmbrăcaţi în ţinută militară (străjeri), înarmaţi cu suliţe. Garda se schimbă din zece în zece minute, la semnul comandantului. Tot craii sunt cei care au instalat în curtea bisericii toaca şi ţevile de puşcat (treascurile). Acestea vor rămâne acolo până lunea, adică în dimineaţa celei de a doua zile de Paşti. Va fi bătută, mereu, toaca iar din tevile metalice se puşcă frecvent cu carbid. Pentru că în reportaj, din lipsă de spaţiu, am insistat foarte puţin asupra acestui obicei, în special asupra părţii laice, o fac, acum, în scris.

A doua zi de Paşti, lunea, după slujba de la Biserică, craii, îmbrăcaţi în portul popular specific zonei, însoţiţi de un taraf, merg pe uliţele satului, din casă în casă, strigând: “Hop, hop, hop, vivat!”. Craii invită fetele să participe la balul organizat de ei, bal care începe în seara aceleiaşi zile. Fetele care sunt vizitate şi invitate la bal oferă bani şi ouă roşii feciorilor din alai. Cea care dă cei mai mulţi bani pentru petrecere va fi desemnată “Prima Crăiasă” a Prăgşorului. Desemnarea se face de către crai, la întoarcerea acestora din sat, la locul de desfăşurare a petrecerii, comparând sumele primite de la fete. Numele Primei Crăiese este tăinuit până la începerea petrecerii, când este scoasă din mulţimea aflată la bal şi condusă la Primul Crai.

Primul Crai şi Prima Crăiasă încep jocul, în ritmul muzicii şi sub privirile sătenilor, astfel dezlegându-se dansul, hora, cântecul şi voia bună după Marele Post. Petrecerea durează până în zori, reluându-se în după-amiaza următoare şi, la fel, în Duminica Tomii, când are loc Prăgşorul cel mic.

Pe vale, în sus, la Albac, Scărişoara sau Gîrda cei care organizează jocul de Paşti sunt tocaşii. Petrecerea se desfăşoară sub genericul „Balul tocaşilor”.