Pasiunea, mână-n mână cu afacerea

De regulă, când auzi vorbindu-se despre crescătorii de păsări în lumea satului, gândul îţi zboară la firescul îndeletnicirii, la normalitatea ei. Se ştie doar că e ceva obişnuit la ţară, ca omul să aibă pe lângă casă şi câteva oratănii şi că aproape nu e gospodărie în care să nu se audă cotcodăcit de găină ori cântat de cocoşi. Ba chiar devine anormală casa lipsită de zarva de dimineaţă de la coteţul de păsări. Ş-apoi, un ou, o bucată de carne de la o gaină de curte sunt altceva decât cele de la magazinul din colţ. Aşa că, a teoretiza pe această temă înseamnă a mă afla în treabă de cuvinte.

Numai că, ceea ce face fostul electromecanic, Anegroaie Florinel, în curtea şi grădina casei în care locuieşte, împreună cu mama sa, întrece măsura a ceea ce înseamnă simpla creştere a păsărilor de curte. La el e mai mult decât atât. Este în primul rând pasiune. Este plăcere şi interes maxim, pentru ca pasiunea a transformat-o într-o adevarată afacere. În plus, nu este vorba de oricare moţată sau cocoş, din cele obişnuite, ci de "specialităţi", exemplare rare care încântă ochiul şi au mare căutare. Ideea de a le creşte pentru ornamentică a fost, la început, aşa, o părere, pentru că mai departe să intre în joc şi carnea şi ouăle obţinute în fiecare "sector". Prepeliţele, peste 300, sunt la mare cinste, cu ouăle rostogolindu-se precum în sistemele moderne de creştere, pe plase de sârmă, puţin înclinate.

Într-un alt sector, cocoşii şi găinuţele din rase speciale, pitice şi pitite în umbra amenajărilor pline de verdeaţă. Sunt apoi fazanii, şi ei pe categorii, argintii şi mai nu stiu cum, vreo 12 specii, care mai de care numai bun pentru o masă delicioasă. Pentru asta sunt şi crescuţi. Doar doi-trei îi ţine de ochi frumoşi, cum se spune. Nu l-am întrebat pe Florinel câte are în total, nici nu se cădea, dar fără să ma interesez anume mi-a zis că afacerea îi merge. Vinde carne şi ouă cât nici nu se aşteptă. La ouăle de prepeliţă are listă cu cei cărora trebuie să le onoreze comenzile.

Mi-a spus că nu-i uşor ceea ce face şi mi-a confirmat faptul şi mama lui, care a înţeles de cum l-a văzut pe fecior prins în afacere că musai trebuie să fie alături de el. Au gradină mare de pe care obţine hrana pentru păsăret. Ba, mai şi ramâne din gradină o porţiune pe care, gândeşte el, ca un om de afaceri, urmează să amenajeze spaţiu pentru turiştii care sunt în trecere şi nu au unde întinde cortul sau trage rulota.

Mai vrea să-i servească cu produsele lui ecologice şi să-i invite să treacă prin "grădina" lui zoologică. Privindu-l şi văzându-i entuziasmul, l-am şi îmboldit cu ideea de face rost şi de o pupăză adevarată, pentru că teiul îl are în gradină, dar mai ales pentru că este la o aruncatură de băţ de casa lui Ion Creangă.

Şi ca lucrurile să fie pe înţelesul multora, mai trebuie spus că, în urma cu ani, "păsărarul" din Humuleşti s-a văzut pus pe liber de la locul său de muncă, de la telefoane. A fost mare necaz că a rămas pe drumuri cu munca, dar nu a disperat. Iar acum, nici că s-ar mai gândi la ce-a fost.

Priveşte doar la ziua de mâine şi la toate care-i trec prin cap, cu gând de a-şi îmbogăţi ferma şi a-i da şi un caracter educativ, cultural. Adică să vină la el grupuri de elevi, de la cei mai mici până la cei care pot înţelege ideea că atunci când eşti tânăr şi vrei să faci ceva, şansa îţi surâde.

Audio: