Multe sărbători şi prea multă băutură

Omul de un pitoresc aparte, prin limbaj şi comportament, se încăpăţânează să credă că poate aduce, în noua lui lume, a satului moldav, ceva din rigoarea şi osârdia cu care conaţionalii lui trudesc, acolo, în China. Este căsătorit de 11 ani cu Roxana, o femeie numai zâmbet, care pentru săteni este "doamna Hu", iar el, fireşte - "domnul Hu".

Povestea este, întrucâtva, asemănătoare cu a acelor mulţi străini stabiliţi pe plaiurile noastre mioritice în ultimii ani. El a venit, de exemplu, în 1996, să propună celor de la Tehnoton Iaşi, pe atunci încă promiţătoare în ale electronicii, fabricarea de televizoare color, în cadrul unui parteneriat tehnic. Cum s-a ales praful din electronica românească, Hu s-a reorientat, atras fiind de bogăţia zonei, văzând el în ea, ca principală sursă - pământul. Aşa a ajuns să creadă că investind în lucrarea pământului va izbândi. Între timp a cunoscut-o pe Roxana, ea asistentă medicală. S-au plăcut şi s-au luat. Au cumpărat împreună o casă aproape de centrul comunei Movileni, la aproximativ 30 de kilometri de Iaşi şi aşa a început viaţa celor doi. Nu uşor. Pentru că, nu-i aşa, orice apariţie, cu adevarat însolită, cum este aceea a unui chinez într-o lume aşezată în cutume, nu-i de ici, de colo. Însă, timid, dar sigur, Hu s-a pus pe treabă şi a făcut din ziua românească, ziua de muncă chinezească, din harul de a sta la umbra, alergatură. De dimineaţă, până seara târziu, el ştie una şi bună. Să muncească.

A săpat pământul din spatele casei. A pus zarzavaturi şi legume de tot felul. Din România, dar şi din China. Roşii, ardei iuţi, castraveţi, usturoi de la noi şi din ţara lui, ţelină, la fel, ardei graşi, ceapă şi câte şi mai câte. Toată grădina e numai o reţea de furtune pentru stropit şi irigaţii, iar toate coteţele din jur pline cu oratănii, căci oratăniile sunt plăcere vieţii lui. Găini, raţe, pichiri, fazani, cocoşi, gâşte.... Dar câte nu are. În total vreo 500 la număr. Numai că... Şi aici începe poveste lui, oarecum amară şi experienţa deloc anticipată pe care el, ca chinez, nu şi-a imaginat-o.

Când muncea mai bine, imi zice el, vine vecinul şi-i spune că-i sărbătoare şi că nu trebuie să facă treabă în gospodărie. Mai mult, când oratăniile lui au început să crească s-a trezit că, pe zi ce trece, numărul lor a început să i se tot împuţineaze. Cineva avea grijă să se înfrupte din carnea galeşelor înaripate, subtilizându-i-le din coteţ. Şi ca omul să aibă măsura fatelor de care sunt în stare sătenii în mijlocul cărora a nimerit, a constatat într-una din zile că până şi lanţul cu care era legat câinele i-a dispărut. De neimaiginat, revolta cu care omul mi se destăinuia. Dar nu numai atât.

Dorind să înainteze în treburile gospodăreşti a apelat la bunăvoinţă unor vecini, să-l ajute la treburi. Mare i-a fost mirarea când cei cu care s-a înţeles i-au spus că nu pot începe munca fără "una mică", adică cu ceva bătură şi cu ceva pus pe stomacul gol. Şi nu a fost doar o dată, ci în toate dăţile si cu toti cei chemati sa-l ajute.

Aşa a ajuns Hu, din provincia Hanan, din China, nu doar să urască băutura, ci şi meteahna de care se fac vinovaţi românii, în viaţa lor de fiecare zi. Nimic fără băutură şi... nici zi fără a şterpeli ceva. Exasperare, nu altceva.

Dincolo de impresii şi de condiţia nouă pe care încă şi-o mai caută, chinezul din Movileni a cumpărat 5 hectare de teren la Gropniţa, o comună apropiată. Are de gând să mai cumpere 5. Pe ele, zice el, vrea să facă agricultură ecologică. Sa obţină producţii ecologice. Să crească păsări, cu carne şi ouă ecologice. Într-un cuvânt, nu vrea să se lase. Mai zice că România are cel mai bun pamânt, numai că a cultiva doar grâu şi porumb, nu înseamnă a obţine profit. El mai susţine că că de mare efect ar fi înfiinţarea de asociaţii ale crescătorilor de păsări, fiecare în gospodăria lui să crească ce vrea, iar valorificarea să se facă prin asociaţie, cum este în China.

Una peste alta, Hu Qiufeng, la cei 46 de ani ai săi, se bucură că peste 3 luni va fi tatic. Dacă-i băiat va purta nume românesc, iar de-i fată - un nume chinezesc pe care îl are el la suflet.

Cum spuneam - oameni numai zâmbet. O plăcere să-i vezi, să stai de vorbă cu ei şi să-i asculţi. Ascultându-i, mai ales pe el, nu poţi să nu-i dai dreptate şi să crezi că are mult de muncit pentru a sădi acolo, la Movileni, ceva din China lui îndepărtată...