Mai vrea un an…peste suta împlinită

Sentimentul care mă încearcă acum, când rescriu momentele petrecute la Prisăcani, în judeţul Iaşi, este contradictoriu. Deşi au fost dense, cu o încărcătură emoţională aparte, imaginile care îmi vin în minte sunt din cu totul alte zone. Tot cu oameni în vârstă, unii care chiar au atins veacul în existenţa lor, dar pe care i-am găsit altfel, împovăraţi nu atât de de ani, cât mai ales de greutăţile vieţii.

Îmi stăruie în minte soarta celor cu care destinul este nemilos. Nemiloşi şi copiii care îşi uită părinţii în fund de ţară, nemiloşi cei care îi abandonează în aziluri, şi de neiertat toţi cei care, pentru confortul şi mai binele lor, uită de unde au plecat, uită sacrificiul părinţilor, nesomnul şi neodihna lor.

Sentimentul este contradictoriu şi pentru că văd cum pragul centenar al vârstei centenare transcede înţelegerii totale a celui marcat de "vechime”. El intră sub focarul atenţiei celor din afară, în stare să aprecieze, să dea coloatură momentelor de aniversare supremă, chiar fără sărbătorit, căci, nu-i aşa, la o sută de ani, puţini sunt, de exemplu, ca domnul Romanovschi, din Buhuşi, trecut de suta de ani, dar care trăieşte nemulţumirea vieţii lui. Anume ca poliţia nu-l mai lasă să circule cu ATV-ul. Omul e în plină putere, o excepţie de la regulă, în timp ce alţi "sutiştii” abia de-şi mai pot ţinti privirea spre masa îmbelşugată care îi aşteaptă pe petrecăreţi. Cu ei sau nu alături, vârsta centenară e o mare sărbătoare.

Ei bine, la Prisăcani, Ecaterina Băgeac poate fi considerată şi ea o excepţie. Chiar dacă nu s-a învrednicit să stea cu mesenii pe toată durata petrecerii, acolo în mijlocul curţii, din cauza vântului, a dat tuturor de înţeles că ştie ce face şi ştie de ce a cerut să-şi sărbătorească ziua. I-a vrut pe cei şapte copii, patru băieţi şi trei fete, barbaţi şi femei în toată regula, lângă ea. Cu ei au venit nepoţi şi strănepoţi şi lume din sat, cu toţii răspunzând dorinţei ei de viaţă. E la curent cu toate câte se petrec în viaţa satului, dar şi conştientă că Dumnezeu a fost darnic cu ea. Îl imploră totuşi pe Cel de sus să-i mai dea un an ca să nu stea în ţărână atât de devreme. Secretul longevităţii e în credinţă, spune bătrâna. Dar câte nu spune ea dacă o provoci, inclusiv bancuri, poante despre cei din jur şi provebe care-i susţin înţelepciunea.

Mai multe nu adaug. Decât doar că în orele acelea petrecute la Prisăcani, am înţeles ce înseamnă dragostea de mamă, dar şi repectul pentru vârsta ei, respectul pentru părinţi. Toţi cei şapte copii, dar şi nurori şi gineri, nepoţi şi strănepoţi, toţi erau ca unul, toţi cu mulţumirea pe chip şi în suflet. Ei îi datorau mamei lor că există, iar mama îşi datorează vârsta căldurii şi grijii cu care este înconjurată. Deie Domnul să i se împlinească sărbătoritei vrerea de a mai zăbovi printre cei atât de generoşi şi îndatoritori cu ea.