Mai buni ca ei
Rezultatele şcolare ale copiilor imigranţilor născuţi în Italia sunt mai bune decât cele ale elevilor italieni.
Articol de Gabriela Pentelescu, 19 Martie 2010, 15:44
Creşte natalitatea în Italia, însă doar ca urmare a copiilor născuţi de către mamele imigrate.
Potrivit datelor publicate de Institutul Naţional de Statistică, 12,6% din totalul copiilor născuţi în Peninsulă nu au cetăţenie italiană.
Rezultatele şcolare ale copiilor imigranţilor născuţi în Italia sunt mai bune decât cele ale elevilor italieni, conform unui studiu publicat de către Ministerul Învăţământului.
Fără îndoială, această ştire nu este pe placul celor care susţin crearea unui plafon de 30% de elevi străini în clase. La examenul de bacalaureat de anul trecut au fost declaraţi respinşi 2,2% dintre elevii italieni, în timp ce procentul celor străini a fost doar de 1,8%. În ceea ce priveşte naţionalitatea elevilor străini, cei mai mulţi sunt cei care au cetăţenie română, peste o sută de mii, urmaţi de albanezi, marocani şi chinezi.
Aflăm mai multe detalii de la colega noastră, Gabriela Pentelescu.