Jurnal de decembrie

Nici bine n-a despicat burta animalului şi a şi formulat concluzia: nu vom avea o iarnă grea. Abia spre sfîrşit, prin februarie, vremea se va înăspri, cînd vom avea şi zăpadă ca-n iernile obişnuite. Dovada era în splina porcului, proaspăt înjunghiat. Alungită şi subţire, cu un capăt ceva mai gros. Capătul îngroşat indica îngroşarea vremii, la capatul anotimpului.

Şi am mai aflat ceva, ţintuit în mintea oamnilor. Dacă cel care taie porcul şi-l tranşează are inimă rea, e cărpănos şi hain, carnea purceluşului destinat să bucure mesenii e aţoasă şi fierbe greu.

Ei bine, cînd ai de-a face cu tradiţii şi obiceiuri împămîntenite în lumea satului, prea multe nu poţi spune. Cutumele fac legea, iar ţie ca privitor şi, mai ales, ca oaspete de vază, e bine să stai în banca ta, fără a atinge ceva.

Aşa e şi cu tăierea porcului şi cu toate cele ce se ţes în timpul evenimentului. Acolo prind contur legende, superstiţii şi... acolo e şi un fel anume al oamenilor de a se raporta la curgerea timpului.

Tăierea, în sine, e o practică obişnuită. Vorbesc de cea clasică, pentru că asomarea şi sacrificarea în locuri special amenajate nu au intrat încă în practicile locului. Cu toate acestea, la Moreni sînt ,,minţi luminate” care explică cum nu se poate mai bine, fenomenul, inclusiv cu trimitere la presupusa legătură care ar exista între omul cărpănos şi hain şi gustul ori fragezimea cărnii de porc. Aveam să aflu acolo cît de benefică este asomarea, chiar şi o altă practică, nerecomandată, dar folosită, de gîdilire a porcului şi de înveselire a lui, pentru ca în cele din urmă, prin surprindere, cuţitul să-i fie înfipt în beregată. Sună monstruos şi aşa şi este. Cică animalul n-ar mai avea timp să fie stresat pentru ceea ce i se pregăteşte. Mîrşav gest. Şi de nepovestit. Auzit însă din gura celor aflaţi în jurul mesei pe care trona godacul cu şoricul alb la vedere, parcă-parcă ceva din monstruozitatea unuei asemenea purtări îşi mai pierdea din grozăvie.

Rîsul, voia bună şi ,,pomana” ce a urmat, stropită cu ,,negru” de Moreni, la vremea cînd soarele trecuse de mult de orizont, au împlinit o nouă zi în tradiţia locului, iar reportajul semnat de Ștefan Daraban surprinde toate acestea.