Jaf în sistemul de irigaţii
O şansă pentru ca agricultorii să nu piardă sute de mii de lei sunt irigaţiile.
Articol de Mihai Bădescu, 10 Iulie 2012, 15:52
Şansele unei agriculturi de succes, în care producătorii să nu mai tremure la gândul că investiţii de milioane de lei şi toată munca lor vor fi compromise secetă sunt doar irigaţiile.
Într-un climat din ce în ce mai arid, în care temperaturile au devenit aproape deşertice, fără apă culturile de pe zeci de mii de hectare sunt sortite pieirii.
Nu mai putem spune că nu există profesionişti sau agricultură făcută ca la carte în Mehedinţi.
O demonstrează faptul că în cea mai importantă zonă agricolă a judeţului, cea de sud, cel puţin 20 - 30 de cultivatori au riscat şi au investit în peste 5000 de hectare de teren, sume mari de bani.
Aceşti oameni au respectat şi tehnologia, în speranţa că profiturile lor vor fi măcar pe măsura investiţiilor şi a muncii şi că nu îşi vor arunca banii în vânt.
Dar cea mai mare problemă a acestor investitori este lipsa apei.
Sunt doi ani în care seceta care bântuit Mehedinţiul a dat frisoane celor care au investit în agricultură.
După un 2011 în care timp de 6 luni precipitaţiile au fost aproape inexistente, semnele lui 2012 nu sunt la fel de pesimiste.
A plouat în primăvară, dar vara se anunţă secetoasă.
„Culturile noastre vor fi şi mai slabe calitativ şi cantitativ decât în 2011, susţin investitorii în agricultură”. Concluzia acestor oameni, după ce au muncit aproape degeaba de la începutul anului este că fără irigaţii nu mai pot face agricultură.
„Avem nevoie de irigaţii pentru că după cum vedeţi în iunie nu a plouat aproape deloc.
Culturile de floarea soarelui şi porumb sunt compromise, producţia de gâru, a scăzut la jumătate, când îi trebuia o ploaie aceasta nu a venit, de aceea, producţiile la grâu în Mehedinţi nu depăşesc 3000 de kg la hectar, mult sub aşteptările noastre şi faţă de cheltuielile pe care le-am făcut.
Eu am o producţie de aproximativ 2500 de kg. Dacă ar fi fost irigaţii aş fi putut obţine şi 6 tone de grâu la hectar.
Investiţia în apă nu ar fi fost mai mare de 10 milioane de lei pe hectar, două udări.
Producţia ar fi crescut cu 50 %, iar la un preţ de 180 de euro tona de grâu, dacă facem un calcul, 180 de euro ori trei tone în plus, sunt peste 500 de euro, scăzând cei 200 de euro investiţi în apă, tot am fi obţinut un venit de cel puţin 300 de euro, care la cele câteva sute de hectare cultivate cu grâu de noi ar fi însemnat foarte mult”.
De ce nu se pot face irigaţii? E simplu. Nu vreau să critic, dar fosta guvernare a eliminat complet măsura 125 a pe care fuseseră alocate fonduri europene pentru irigaţii.
Am intervenit la actualul ministru şi a fost reintrodusă, dar suma alocată este mult prea mică ca să ajungă pentru o ţară întreagă.
Sunt 25 de milioane de euro şi numai noi, cei din Mehedinţi intenţionăm să depunem 6 proiecte, pentru a reconstrui sistemul de irigaţii”, a declarat Cornel Stroescu, preşedintele Asociaţiei Producătorilor Agricoli Mehedinţi.
Audio: Materialul realizat de Mihai Bădescu