"Italianul" din…solarii

Sunt oameni care, o dată întâlniţi în cale, îţi intră la suflet. Rămân imprimaţi acolo, în lăuntrul memoriei afective, cu felul lor de a fi şi cu ceea ce ţi-au stimulat şi întreţinut admiraţia. E ca şi cum ar face parte din viaţa ta. Oameni care nu au astâmpăr, pentru care greutăţile nu sunt poveri de dus şi de văicăreală, ci pur şi simplu, încercări ce le sunt date spre a deveni mai putenici şi mai inventivi. Dovezile lor sunt la vedere. Trebuie doar să-ţi propui să le descoperi.

În ce mă priveşte, nu am făcut nici un efort, ci, pur şi simplu, am întrebat.

Eram la Tămăşeni, în judeţul Neamţ. Din vorbă în vorbă cu primarul comunei, Ironim Andrici, m-am interesat în legătură cu numărul celor plecaţi afară. Mai bine de o treime din populaţia comunei, imi zice, adică vreo 3500 de persoane, tineri în marea lor majoritate, sunt plecaţi. Care încotro, să-şi vadă de rostul vieţii, obligaţi de ceea ce li s-a întîmplat. Şi... la Tămăşeni s-au întîmplat multe în ultimii ani.

Sat şi comună de catolici, alături de care se află şi Adjudenii, alt sat cu aceleaşi origini şi cu aceleaşi preocupări. În fapt comuna e una, de la un capăt la altul, cele două sate îngemănându-se. Acolo apele Siretului au făcut ravagii, în mai multe rânduri. Au fost distruse case şi acareturi şi au fost lasaţi oameni pe drumuri. Până sus la grindă ajunsese apa cu doi-trei ani în urmă. Se vedea pe pereţi şi pe garduri dâra apelor înspumate. Mâlul năvălise pe drumuri, în subsoluri şi-n case. Jale era peste tot.

Azi însă nu se mai cunoaşte nimic. E ca şi cum nu ar fi fost. Însăşi gospodăria în care am intrat să văd ce pun oamenii la cale, nu e cea pe care au surprins-o apele. S-a făcut una cu pământul, iar acum este chiar pământ sub cele câteva "tuneluri" de solarii care încântă privirile oricărui trecător de pe stradă.

De fapt "tunelurile" m-au atras şi... acolo, lângă tuneluri, aveam să-l întâlnesc pe cel ce mi-a intrat la suflet.

Îl cheamă Eusebiu Dumea. Este unul din cei şase copii, ai casei, cu toţii plecaţi la muncă peste hotare. Eusebiu e singurul care s-a întors, împreună cu soţia. Opt ani au lucrat dincolo, în Italia, la o fermă de legume. Au văzut totul. Cum se cultivă, ce producţii se obţin, ce chimicale şi ce stimulatori se folosesc pentru creşterea plantelor, cum se forţează coacerea roşiilor... Nu le-a scăpat nimic. Au şi gustat din roşii şi au şi strâmbat din nas faţă de gustul lor îndoielnic. Iar când s-au convins că ştiu totul, au hotărât să ia drumul spre casă.

Gândul lor era să pună pe picioare propria lor afacere legumicolă. Doi dintre fraţii li s-au alipit. Au decis să contribuie şi ei cu bani, ca afacerea să aibă din start sorţi de reuşită. Şi sorţii aveau să le fie de partea lor.

De neimaginat entuziasmul tânărului Dumea. Rar mi-a fost dat să văd atâta încredere pe chipul unui om. Mi-a vorbit despre ideea care l-a adus acasă, despre roşiile, castraveţii şi ardeii doldora în solariile dogorite de soare şi, mai presus de toate, despre gustul delicios al bunătăţilor sale, care nu seamănă cu nimic cu cel din Italia.

Roşiile nostre sunt de aici, din Romania, au gustul lor specific şi aşa va rămâne, încerca el să mă convingă, invitându-mă să gust şi să-mi spun părerea.

Mi-am spus-o. Deduceam din prea multele văzute şi auzite că am de-a face cu om, cu adevarat, special. Speciali vor fi fiind şi ceilalţi care i s-au alaturat afacerii. Specială mama şi tatăl care i-au crescut şi care le-au cultivat credinţa că în viaţă trebuie sa faci ceva. Ceva util. Este ceea ce a şi ţinut Eusebiu să-mi sublinieze.

Şi ca să fie parcă mai convingător în ceea ce-mi spusese, tânărul meu interlocutor a mai adăugat: "Dacă le fac bune, adică toate să fie produse ecologice, nu o să am niciodată probleme cu desfacerea". Vorbea sub privirile şi în admiraţia mamei sale, căreia îi râdeau faţa şi ochii.

Nu puteam rămâne impasibil. I-am strins mâna, iar "bunicii"... I-am urat sănătate şi viaţă lungă; să-şi vadă şi ceilalţi cinci copii acasă... fiecare la casa şi cu viaţa lui şi cu bucuriile pe care numai munca le poate dărui cu îndestulare.

Aşa oameni, aşa isprăvi... şi... aşa exemplu de urmat. Cinste lor!