Întoarcerea la vatră

Recitesc din monografia aşezării: "Alcătuiesc un cuplu armonios. El e Iftemi P.Ion, născut la Prisăcani în 1962, cu şcoală profesională la Nicolina Iaşi. Ea, Iftemi Felicia, din Breazu, din apropierea Iaşului, cu profesională la Combinatul de Utilaj Greu. Barbatul ca bradul, isteţ, lucid, priceput. Femeia – şi ea în floarea vârstei, frumoasă şi ascultătoare, zicând: El e creierul societăţilor create, iar eu femeia care îşi ştie lungul nasului. Îl secondez, pentru că ştie ce face, fiind cumpătat în decizii. Dacă aş fi ambiţioasă, ţâfnoasă şi repezită ar ieşi haos şi praf s-ar alege din ce-am zidit”. Şi... pagina de monografie cu cei doi continuă. Se opreşte la casa lor. La munca lor de fiecare zi, la poticnelile din drumul lor şi mai ales la alegerea făcută. Anume de a se întoarce la ţară, el acolo unde s-a născut, după ce a făcut la Combinatul de Utilaj Greu mori de măcinare pentru Explatarea Minieră Roşia Montana şi după ce s-a convins că peste combinat şi peste oamenii lui vin nori negri, apasători. Ea, fireşte, l-a urmat, nu însă fără o strângere de inimă ştiindu-se plecată de mică la oraş spre a ajunge "undeva, sus”, tocmai spre a nu se mai întoarce nicidecum în glodul drumului de ţară. Numai că n-a fost să fie.

Mi-a placut povestea lor. Am citit-o şi recitit-o cu gândul de a-i cunoaşte, mai ales că nu puţini au fost sătenii care mi-au vorbit cu respect şi cu nedisimulată mândrie că sunt de acolo, din Prisacani. Cu ei şi prin comerţul pe care ei îl fac, spunea profesorul de istorie Aurel Stavarache, satul prosperă. Remarcam cinstea şi corectitudinea soţilor Iftemi care, comercianţi fiind, înţeleg că şansa lor de a prospera sunt oamenii, consătenii pentru care se aprovizionează de unde e mai ieftin şi vând cu adaosul comercial cel mai convenabil pentru cumpărător.

Întâlnirea cu cei doi n-a fost chiar aşa simplă. Erau oamenii care au părăsit CUG-ul falimentar şui s-au stabilit la ţară. Faptul pentru reporter era de laudă, înţelegând că satul oferă alternative la imperfecţiunile oraşului, tuturor celor care îi înţeleg mersul şi cadenţele lui. În cele din urmă, m-au înţeles în încercarea mea de a le prezenta experienţa de viaţă şi izbânzile, pentru că, în fond, ele îi reprezintăde câţiva ani..

Totul a plecat, zicea stăpânul de magazine de la o maşină de facut pufuleţi. Au fost doi asociaţi. La un moment dat s-au despărţit. El, ce câştiga reinvestea, în timp ce prietenul, mai mult îşi dorea să "toace” imediat banii dobândiţi din vânzarea pufuleţilor. Asta nu i-a convenit lui Iftemi. Ce-a urmat nu-i greu de intuit, mai ales că munca era condiţia de căpătâi. Azi, spun dspre ei sătenii, sunt magnaţii locului. Şi au să se mai facă încă.

Chiar dacă sunt comercianţi şi, vorba aceea, subtilităţile domeniului sunt multiple, Ion şi Felicia Iftemi par să infirme zicala cu... "luatu”. Deloc puşi pe căpătuială, cei doi se întrec în a munci şi a aduna puţin cîte puţin, în bunul lor simţ şi respect pentru cei care le trec pragul. Iar afacerile prosperă.

El se gândeşte la o fabrică de lactate, ea la o fabrică de confecţii. Nu s-au decis aupra creia să se oprească. Oricum, sunt amîndoi de părere că pot ajuta satul cu locuri de muncă. Si asta îi preocupă. Parte din cele vorbite la microfon - în reportajul care urmează: