În regatul Bucălăii
Oile din rasa Ţurcană Bucălaie sunt cel mai des întâlnite şi crescute în judeţul Hunedoara.
05 Februarie 2013, 15:36
Ele au o rezistenţă crecută la intemperii, frig, deplasări pe distanţe mari (în transhumanţă) şi o adaptabilitate foarte bună la condiţii de hrană mai puţin pretenţioase. In timpul iernilor blânde oile stau mai tot timpul pe păşune, fiind foarte economice din punctul de vedere al costurilor de întreţinere. Aceasta poate fi şi o explicaţie a faptului că sunt foarte îndrăgite de crescătorii de animale, mai ales de cei din zonele submontane şi montane.
În judeţul Hunedoara, Ţurcana a creat un fenomen. La Costeşti, lângă apa Grădiştei, ce coboară de lângă Sarmizegetusa lui Decebal, are loc în fiecare toamnă, după coborâtul oilor de la munte, Bursa Ţurcanei Româneşti, prilej cu care sunt etalate cele mai valoroase exemplare ale rasei, ale crescătorilor din împrejurimi, dar şi din alte zone ale lanţului carpatic.
Despre aceste oi, despre bucuriile şi necazurile crescătorilor de animale din zona Costeştilor, din comuna hunedoreană Orăştioara de Sus, încercăm să vă vorbim în Reportajul Ediţiei. Ciopoarele de oi albeau din loc în loc dealurile, de pe care se făceau auzite până-n dunga drumului zbieretele ascuţite ale câtorva miei mai răsăriţi, behăitul oilor şi lătratul cîinilor. Aşa, cum era de aşteptat, gospodarii erau cu animalele pe păşune, să mai cruţe cât de cât din nutreţuri până o da din nou firul ierbii. Şi, apoi, ţurcana nu-i oaia care stea îngrămădită în saivan. Ba, mai mult, şi până să adoarmă, noaptea, îi place să vadă stelele, după cum îmi spunea un crescător de animale.
În această iarnă, fără prea multă zăpadă, aveam să aflu de la crescătorii de animale că munca lor pentru a ţine pe picioare aceste animale este zilnică şi… silnică, iar câştigurile în cărămizi de bani or fi la alţii, dar nu la oieri. Mai mult câştigă ăia de şi-au cumpărat un clop ciobănesc şi vând prin pieţe brânza luată de la stână pe daiboj. Cu lâna de la două oi, ciobanul abia de-şi cumpără un pachet de ţigări, când, altădată, cu lâna de pe o oaie asigurai fânul pentru iernatul a 15 – 20 de oi.
Dar, din nefericire, nu sunt singurele of-uri ale ciobanilor. Noile impozite, subvenţiile care nu vin la timp, lipsa unor păşuni şi fânaţe de calitate sau lipsa desfacerii lânii şi pieilor de la oi, vinderea unor produse subevaluate îi face să câştige, de multe ori, ca… Pişta cu oţetul, cum zice-o vorbă prin Ardeal. Şi cu toate acestea viaţa merge înainte. Nu renunţă cu una, cu două la animale. Ele sunt viaţa lor. Şi de multe ori îşi riscă viaţa sau sănătatea pentru ele, fără a sta prea mult pe gânduri.