Și ei vor să învețe
Liceul special ,,Moldova” din Tîrgu Frumos – şcoală pentru nevăzători.
Articol de Ştefan Daraban, Iaşi, 08 Iulie 2013, 16:55
O şcoală ca multe altele, dar cu ceva special: tocmai suflul ei. Cu doar trei zile în urmă, aici se încheia examenul de bacalaureat pentru cei 10 elevi ajunşi în clasa a XII-a. Emoţii şi încredere. Dar şi acorduri de pian, venite de undeva, de la etaj, unde se află sala de muzică. Ne anunţasem vizita şi dorinţa de a realiza un reportaj, dacă se poate şi cu cineva care se află deja în vacanţă. Aşa am cunoscut-o pe Livia, elevă în clasa a II-a şi pe mama ei, venite din Tămăşeni, judeţul Neamţ, la ora specială de pian. Livia are 8 ani şi este din naştere nevăzătoare, dar extrem de talentată la muzică, după cum ne-a spus îndrumătoarea ei.
L-am cunoscut şi pe şeful de promoţie al clasei a XII-a, Silviu Roşu din Ruginoasa. Silviu a văzut lumina zilei pînă pe la 5-6 ani, după care o afecţiune şi mai multe operaţii l-au făcut să-şi piardă de tot vederea. Toţi de o sensibilitatea aparte, dar purtătorii unei traume pe care doar ei în intimitatea lor o simt şi-i trăiesc dimensiunea.
Cu Silviu am stăruit mai mult în discuţii. Un tînăr admirabi, îmbrăcat de sărbatoare. Doar era la un eveniment al vieţii lui. Vrea să dea examen la litere, la Universitatea din Cluj-Napoca. Spune că i-a plăcut Clujul şi că acolo sînt mai mulţi nevăzători. Deschis, comunicativ şi prietenos, mi-a mărturisit că nu problema infirmitaţii îl doare, cît mai ales percepţia celor din jur, a omului de pe stradă, faţă de afecţiunea lui, faţă de nevăzători în general. Poate cîndva, îşi exprima el încrederea, se va schimba ceva în această atitudine. ,,Vor mai trece ani, dar sigur va fi altfel peste ani”, a conchis el.
Directoarea Liceului, profesoara Margareta Pristavu a fost, din acest punct de vedere categorică, la un eveniment anume.
Şcoala a fost invitată la o sărbătoare a unui sat, în zona Hîrlăului, cu un program muzical anume. După ce copii nevăzători şi-au susţinut momentul artistic, spectatorii, mai ales persoane în vîrstă, au găsit cu cale să le dea din puţinul lor diverse sume de bani, într-un gest de milă şi compătimire.
La văzul unui asemenea gest, directoarea a luat atitudine şi a hotărît imediat ca ,,artiştii” să se întoarcă la şcoală. Nu a putut suporta ofensa adusă acelor copii. Şi ea a invocat reacţia ,,mulţimii” la vederea unui nevăzător.
Este o problemă de educaţie, de atitudine, de civilizaţie. Pînă cînd ea se va schimba, să-i admirăm în tăcere, dacă nu ne putem exterioriza sentimentul, pe toţi cei care cu demnitate şi cu forţa lor interioară, numai de ei ştiută, se străduie să învingă greutăţile, prejudecăţile şi să răzbată în viaţă.