Herta Müller, în vizită în România

Comitetul Nobel a decis în luna octombrie să-i acorde premiul pentru literatură pe 2009 pentru "concentraţia poeziei şi francheţea prozei cu care descrie viaţa celor dezrădăcinaţi".

"Chiar dacă societatea românească m-a exclus şi nu mi-a dat voie să îi aparţin, chiar dacă românii nu mă acceptă nici astăzi, pentru că spun adevărul despre vechii securişti aflaţi tot la putere, limba română mă însoţeşte permanent, afirmă Herta Müller, în interviul acordat Comitetului Nobel. Întrebată de ce continuă să scrie despre România, ţara în care a experimentat răul major al dictaturii, Herta Müller spune că "literatura se naşte acolo unde există cea mai mare încărcătură emoţională. Am trăit mai bine de 30 de ani din viaţa mea sub dictatură, astea au fost obstacolele de care m-am lovit, nu am căutat eu aceste teme, ele m-au căutat pe mine".

"Ceea ce am trăit dispare în timp şi reapare în frazele scrise. Eu însă nu am ascris niciodată exact ce am trăit, ci am luat-o mereu pe căi ocolite. Dar a trebuit să verific de fiecare dată dacă lucrurile ireale inventate îşi pot imagina întâmplările reale”, spune scriitoarea de limbă germană căreia i-au fost traduse în limbă română "Încă de pe atunci vulpea era vanatorul” - 1992 , "Leagănul respiraţiei" -2009 , "Călătorie într-un picior” - 1989, prima carte scrisă şi publicată după ce autoarea a ales să trăiască în Germania, şi se află în pregătire în seria de autor de la Editure Humanitas "Omul este un mare fazan pe lume”, publicată la Berlin în 1986. Se află, de asemanea, în pregătire romanul "Astăzi n-aş fi vrut să mă întâlnesc cu mine însămi” şi un volum de eseuri în traducerea lui Alexandru Sahighian, cel despre care se spune că pentru versiunea în limbă română a tulburătorului român "Leagănul respiraţiei” ar fi meritat la rândul său un premiu Nobel pentru traducere, dacă acesta ar exista.

Luni seară, la Ateneul Român, Herta Müller se va afla în dialog cu Gabriel Liiceanu şi va susţine o lectură publică din românul "Leagănul respiraţiei", carte începută cu Oskar Pastior pornind de la mărturiile acestuia şi vorbind despre destin colectiv, deportarea nemeritată a mii de oameni fără vină, ororile şi teroarea lagărului - şi încheiată atunci când poetul german, şi el născut în România, nu mai era în viaţă.

Mihaela Helmis are detalii: