Goana după mâncare
Toată lumea se pregăteşte pentru sărbătoare Crăciunului şi fiecare caută ingrediente pentru preparatele tradiţionale.
21 Decembrie 2011, 16:05
Pregătirile pentru sărbătoarea Crăciunului sunt în toi şi la Constanţa, magazinele sunt aglomerate, dar nimeni nu se plânge având în vedere că toţi trebuie să se aprovizioneze cu tot ce este nevoie pentru a respecta tradiţia, mai ales că puţini sunt acum cei care mai sacrifică un porc.
Totuşi, pentru a le aminti tradiţia, maestrul în arta culinară. Nicolae Nejloveanu, le-a oferit locuitorilor de la malul mării, momente deosebite legate de sacrificarea porcului. Astfel, un porc de 350 de kilograme a reprezentat deliciul constănţenilor care au trecut pe la Casa de Cultură. Şi pentru că s-au respectat tradiţiile din moşi stăamoşi, de la spectacol nu a lipsit ţuica fiartă şi muzica populară.
În jurul animalului sacrificat s-a încins o horă în care s-au prins toţi cei care au trecut prin zonă. 12 bucătari au porţionat porcul iar din măruntaiele lui au facut caltaboş, lebăr şi cârnaţi. Bunătăţile au fost împărţite trecătorilor care au participat astfel si la pomana porcului. Mona Constantinescu a fost acolo.
Bucureştenii care stau prost cu timpul şi calităţile în bucătărie nu-i ajute, pot face rost de masa de Crăciun altfel. Alexandra Coşlea s-a interesat şi-a aflat de unde poate lua mâncare gata făcută pe gustul ei.