Fără gumari prin satele din Dolj

Ochiul jupânului îngraşă vaca, iar presa o vinde. Corpul expediţionar plecat în judeţ (jupâni locali, toată presa locală, directori, şoferi şi doi ingineri) a controlat felul în care, pe banii Uniunii, luxul se mută la sat - asfalt, apă curentă, canalizare.

Într-o regiune declarată oficial purtătore de zone deşertice, mereu pe podium la şomaj, dar pe ultimul loc la consumul de carne, dispariţia noroiului devine mândrie oltenească. „Acum ,suntem şi noi, pe drepte, în UE ” se făleşte un biciclist zâmbind ştirb pe drumul Ceratului (50 de kilometri de Craiova). Peste 80 % din localităţile rurale au apă curentă, iar steluţele Uniunii, lipite pe staţiile de epurare, nu mai sunt motiv de plimbări inter-săteşti.

De peste doi ani Craiova şi oraşele ei satelit nu mai oferă locuri de muncă suficiente. Administratorii de bloc înregistrează sute de cereri pentru reducerea întreţinerii la apartamente. Parcările sunt goale, iar Daciile sunt văzute mai des în faţa casei cumnaţilor agricultori sau lângă podeţul proaspăt betonat cu urme de dude.

Exodul spre sat ia amploare. Fenomenul, recunoscut de strategii judeţului, pare să fie o soluţie economică pentru marea masă de votanţi. Aceleaşi firme care câştigă licitaţiile bugetare sau cu fonduri europene se bucură de sutele de angajaţi - forţă de muncă fără pretenţii pentru proiectele de reabilitare. Cel puţin cinci ani purtătorii de veste portocalii cu dungi reflectorizante vor mai bea seara o bere după o zi de lucru în natură.

Recent, oficialităţile Craiovei au confirmat că urmează să înceapă şi lucrările la gazoductul Nabucco - tranzitează Doljul de la sud la vest pe 180 de kilometri, altă sursă de locuri de muncă în mediul rural. Podul de la Calafat, tot pe bani comunitari împărţiţi cu bulgarii şi spaniolii, le-a readus aminte multora cum e să te scoli de la 6.30 şi să pleci la muncă.

...încă un argument în favoare exodului. Corpul expediţionar întors în oraş s-a răcorit la un hotel cu temelie solidă pe seceră şi ciocan, cunoscut de iniţiaţi drept „Hotelul partidului”. Pe mese multe prune din Africa de Sud. Aveau etichete foarte frumoase. Noi aveam câte-o lubeniţă de Dăbuleni.