Eroii sunt printre noi...

Ei nu au vârstă. Nici Vasile Arsene din Grumăzeşti, judeţul Neamt, care-şi striga în gura mare vârsta de 101 ani, cărora le mai adăuga câteva luni, nici el nu are vârstă.

Privindu-l, nu i-o dă nimeni. Nimeni nu zice că a trecut suta. Poartă mustăţi din tinereţe. Podoaba şi-a dorit-o pentru a fi considerat mai matur, mai serios şi pentru a fi cineva. E drept, nu întotdeauna mustaţa i-a purtat noroc. În prizionerat, de pildă, în satul în preajma căruia era, se mai faceau trieri printre militarii prizionieri pentru a fi duşi la muncă în diverse locuri. Cică, cei aleşi trebuiau să fie în putere, în stare să ducă la bun sfârşit muncile la care urmau să fie angajaţi. Numai că, de fiecare dată, atunci când ajungeau la el, îl săreau, spunându-i-se că ar fi cam în vârstă şi că n-ar face faţă eforturilor la care urma să fie supus. În realitate era de aceeaşi etate cu toţi ceilalţi. E un mic detaliu, la prima vedere neînsemnat, dar hazliu la modul în care moş Vasile Arsene îl povesteşte, atunci când vine vorba de viaţa lui de războinic şi de prizionerat.

De aici, de fapt statura lui de erou. A trăit o întâmplare cum la puţini le este dat să o trăiască şi bine-ar fi nici să nu fie puşi în situaţia celei prin care a trecut caporalul Arsene.

Era în 1942, în tranşee, când un glonte inamic i-a străpuns căciula. A simţit fierbinţeala cartuşului şi a auzit şuieratul lui, şi, din instinct a dus mâna la cap. A pipăit gaura de intrare a glonţului şi locul de ieşire, rufuit, cu pielea ruptă, ferfeliţă. Şi-a dat seama că nu-i curge sânge de nicăieri şi că numai bunul Dumnezeu i-a fost pavăză şi ocrotitor. Numai Cel de Sus, avea să spuna şi căpitanul său, atunci când a aflat vestea. El l-a păzit pe caporal, în minunea aceea care dacă nu ar fi fost, caporalul sigur era în lumea umbrelor.

Astăzi, acolo, la Grumăzeşti, bătrânul de 101 ani, e mai mult decât un sfătos şi un pilduitor în ale vieţii.

Este tatăl, bunicul şi străbunicul generaţiilor care vin. Este exemplul de muncă şi modestie, dar şi de bărbăţie. Nu-i uşor să porţi pe umeri atâtia ani şi atâtea fapte mari care au legatura cu istoria.

Las câmp liber imaginaţiei celor care parcurg aceste rânduri pentru a-şi forma propria părere despre un om, trecut de o sută de ani, pe care nu-l doare nimic şi care nu are nevoie de doctor; un om cum nu mulţi sunt, umblat prin tranşeele războiului, cu glonţul trecându-i prin vârful capului, cu amintiri care nu au cum să fie uitate; un om care s-a întors, cum n-a mai crezut, în libertate, în ţara lui şi-n satul lui natal.

S-a însurat, şi-a făcut casa mare, cu mulţi copii care, astăzi, îi sunt reazem la batrâneţe. A făcut şi o fântâna, a sădit mulţi copaci în grădină, inclusiv via din ograda casei, tot el a plantat-o, via care, zice el, îi dă vinul dătător de putere. Cu măsură, însa, consumat, cum cu măsură i-a fost întreaga viaţă.

De aceea, fără tăgadă, îmi zic că eroii nu sunt doar cei care nu mai au vârstă, înscrişi pe altarul pomenirilor evocărilor, ci şi unii oameni de lângă noi. Oameni care au masura în toate. Unul dintre ei este, sigur, Vasile Arsene din Grumăzeşti, Neamţ. Îi spunem La mulţi ani!