Eibenthall, satul în care nu se fură

În extremitatea vestică a judeţului Mehedinţi, între versanţii încărunţiţi de omăt ai munţilor Banatului vieţuieşte o comunitate în care poţi spune că oamenii dau mâna cu cerul. Este satul Eibenthal o localitate de cehi născută acum aproape 200 de ani, unde, poate şi pentru faptul că sunt atât de aproape de Dumnezeu, oamenii nu au învăţat să fure. Da, aţi citit bine, în România, nu în alt colţ de lume, există un loc unde cuvântul hoţie nu a fost rostit de când oamenii nici nu mai ţin minte.

Că localnicii nu ştiu să alăture slovele care compun cuvântul hoţie se poate vedea încă de la intrarea în sat. Nu de o zi sau două, ci de ani buni în satul Eibenthall există un obicei devenit pare-se literă de lege nescrisă. Când şoferul dă semnalul prin care anunţă venirea pâinii, cei care sunt pe la case ies la poartă, dar cei care sunt plecaţi cu treburi îşi lasă plasele pe stâlpii electrici sau în gardul gospodăriei. Omul îşi îndeplineşte misiunea apoi îşi vede de drum. Banii sau pâinea rămân uneori şi câteva ore în locurile stabilite. Nimeni, niciodată, în afară de proprietar nu s-a atins de ele.

Chiar şi poliţiştii confirmă faptul că la Eibenthall, nu s-a înregistrat un furt de foarte mulţi ani. Dar nu ştiu să spună dacă pentru faptul că aşa stă în firea localniclor oamenii, să fie cinstiţi sau pentru că locuiesc satul unde sunt mai aproape de cer şi Dumnezeu.