Drumul vinului din vie până-n butelie
Reabilitarea „Drumului Vinului Păuliş - Ghioroc - Covăsânţ - Siria“ din judeţul Arad va începe în această lună.
Articol de Ioan Suciu, 11 Iulie 2011, 19:22
Valoarea totală a proiectului este de 61,3 milioane lei, din care asistenţă financiară nerambursabilă europeană se ridică la 48,4 milioane lei. Drumul modernizat, în lungime de circa 24 km, va crea o legatură între Valea Mureşului şi Valea Crisului Alb, prin Podgoria Aradului, pe un traseu cu atracţii naturale, istorice şi culturale, creându-se astfel programe alternative pentru petrecerea timpului liber.
Reabilitarea acestor tronsoane de drum va permite creşterea atractivităţii zonei viticole pentru investitori, dezvoltarea de noi întreprinderi, crearea de locuri de muncă şi implicit creşterea calităţii vieţii în această zonă. De asemnea, autoritatile locale îşi exprimă speranţa ca reabilitarea drumurilor judetene DJ 708 B şi DJ 708C, care străbat localităţile din zona viticolă, va asigura accesul turiştilor, vizitatorilor din nordul judeţului Arad şi din judeţul Bihor la staţiunea balneo-climaterică Lipova.
Totodată va fi facilitat accesul şi la alte obiective turistice, printre care Muzeul orăşenesc Lipova, biserica ortodoxă „Adormirea Maicii Domnului”, Bazarul Turcesc, Mănăstirea şi biserica de pelerinaj „Maria Radna”, Cetatea Soimos, biserica „Buna Vestire”, Cetatea Siria, mănastirea cu schitul de la Feredeu, lacul Ghioroc, Muzeul Viei şi Vinului, tabara de elevi de la Casoaia.
Ioan Suciu a fost pe Drumul Vinului.