Destin de scriitor la malul Dunării

Marian Dopcea debutează în revista “Astra” (1968), descoperit de criticul Mihai Nadin. Apoi este remarcat în 1971 de criticul Ion Negoiţescu, se bucură de atenţia lui Ov. S. Crohmălniceanu şi de prietenia lui Augustin Doinaş.

Colaborează la: “România literară”, “Astra”, “Steaua”, “Vatra”, “Familia”, “Poesis”, “Revista literară radio”, între 1986-1989 se numără printre colaboratorii permanenţi ai Radiodifuziunii, cu texte pentru emisiunile destinate copiilor şi ajutat de criticul literar Eugen Negoiţescu începe să publice plachete de versuri. "Cu munţii mei între umeri şi cu bivolii pe care-i visez uneori " a ales, la repartiţie, oraşul Isaccea cu iluzia ca de aici se poate pleca mai uşor.

În timp, oraşul cu farmecul lui însolit, cu istoria şi romantismul lui, l-a vrăjit şi l-a "înfiat" pe poetul introvertit, care spune acum, împăcat cu sine, că vine cu munţii săi de acasă, dar copiii lui sunt isăcceni. Poetul-profesor de la Isaccea mi-a mărturisit, într-un lung dialog pe malul Dunării, că îi plac tot mai mult copiii şi tinerii locului, că intră cu dor la clasă şi că îşi pune mari speranţe în aceste generaţii de oameni liberi, de multe ori minimalizate ori hulite.

Introvertit, uşor meditativ, cu o poezie destul de încifrată, cu un înalt nivel intelectual, Marian Dopcea nu scrie altfel decât din necesitate şi faptul că se regăseşte în densitatea liricii sale, precum şi în forţa imaginativ-extatică a celor mai multe dintre poeme. Înţelepciunea acestui ardelean care a ales să trăiască, să creeze şi să le povestească tinerilor despre frumuseţea şi inefabilul literaturii, îl face să înţeleagă altfel locurile şi oamenii care vieţuiesc aici. Cu speranţele şi cu idealurile lor.